Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna (UDMR), a anunțat extinderea Fondului de Solidaritate, care în prezent funcționează la nivel județean, la nivel național.
Fondul, alimentat cu 14% din impozitul pe venit colectat, va fi utilizat pentru a sprijini comunele și orașele cu venituri mai mici, promovând echitatea socială între regiunile țării. Implementarea acestui mecanism național este planificată odată cu aprobarea bugetului pe 6 februarie, după finalizarea acestuia la sfârșitul lunii ianuarie.
Iată ce spun parlmentarii brașoveni, care au răspuns solicitării noastre referitoare la acet subiect. (În ordinea cronologică în care ne-au răspuns.)
Dan Tanasă, deputat AUR:

„E curios cum nici PSD, nici PNL, nici UDMR nu vorbesc despre oprirea furtului din banul public. Atunci cand vine vorba de finanțe și de eficientizarea cheltuierii banilor publici, întotdeauna românii sunt vinovați. În viziunea PSD, PNL, UDMR, românii sunt vinovați că unii s-au născut la Vaslui, alții s-au născut la Constanța și alții la Arad. Întotdeauna vina este aruncată pe români. Niciodată clasa politică care conduce aceste grupări mafiote care conduc România de 35 de ani nu sunt vinovate pentru modul iresponsabil în care sunt cheltuiți banii publici.
Realitatea este că nu românii sunt vinovați că există discrepanțe în ceea ce privește dezvoltarea anumite zone ale țării. Nu, vinovați sunt cei de la PSD, de la PNL, de la UDMR, care, de 35 de ani, prăduiesc și jefuiesc bugetul public. De 35 de ani, sprijină și numesc în funcții publice tot felul de ageamii, tot felul de idioți, tot felul de păcălici. Care nu au nici cea mai mică preocupare să aducă prosperitate comunităților locale, județene, comunale, comunităților locale în genere. PSD și PNL, UDMR sunt vinovate pentru că în România nu intră bani europeni. Pentru că sunt blocate plățile din PNRR. Dacă există discrepanțe în ceea ce privește dezvoltarea între anumite zone ale țării, vinovații sunt PSD, PNL și UDMR.
Iar soluția nu este să cârpim, soluția nu este să punem povara tot pe români. Nu, soluția este să oprim jaful banului public. Iar jaful banului public începe cu îndepărtarea de la guvernare a celor care au jefuit România timp de 35 de ani. Adică PSD, PNL și UDMR. Nu putem să ne uităm tot în gura lui Ciolacu, a lui Kelemen Hunor, a lui Tancos Barna, a lui Bolojan, a lui Iohannis, a lui Ciucă. Să ne uităm tot în gura lor să ne ofere ei soluții cu privire la redresarea finanțelor țării sau cu privire la estomparea acestor diferențe în ceea ce privește dezvoltarea între anumite zone ale țării, pentru că ei sunt vinovații.
Ei sunt parte a problemei. De-aia am ajuns aici. Pentru că ei conduc țara de 35 de ani. Soluții sunt, fără doar și poate. O soluție imediată ar fi oprirea jafului public. A jafului din banul public. Prima soluție. Oprirea jafului din banul public. Dar, vedeți, în afară de AUR, nu vorbește nimeni despre oprirea domnilor. Trebuie să oprim jaful din banul public. Licitațiile aranjate și trucate, prețurile umflate la achiziții, alea trebuie oprite.
Și da, pasul 2, este primari competenți. Sprijinirea unor primari competenți, a unor miniștri competenți, a unor secretari de sat competenți. Care să genereze plus valoare. Care să genereze aport financiar. Care să genereze o echilibrare. Dar acest lucru nu poate fi făcut cu slugi și trădători de neam și hoți și mafioți. Am văzut ce poate PSD, ce poate PNL, ce poate UDMR timp de 35 de ani”.
Irineu Darău, senator USR:

„Câteva idei despre Fondul de Solidaritate județean, posibil extins la nivel național:
1. În primul rând, e foarte important ca astfel de fonduri să nu fie distribuite pe criterii politice. Fie că vorbim de nivelul județean, fie că vorbim de nivelul național.
2. USR este partizanul descentralizării fondurilor. În fondul central trebuie să ajungă o parte cât mai mică din taxele colectate de la cetățeni sau de la companii într-o localitate sau într-un județ. Marea parte a banilor trebuie cheltuiți aproape de unde sunt colectați.
3. Apropo de depolitizare, așa cum în Uniunea Europeană există fonduri de coeziune, pot exista și în România – pentru că trebuie recuperate decalaje – dar cu niște criterii și niște jaloane clare: de unde pornim, unde vrem să ajungem și ce condiții trebuie să îndeplinească gradual niște localități sau niște județe pentru a se mai califica la primirea unor fonduri de coeziune sau de solidaritate, cum se numesc la noi? Acestea nu trebuie să depindă de pixul unui decident sau unui partid, ci trebuie să fie niște criterii foarte clare.
4. Decalajul dintre regiuni sau dintre județe se recuperează deseori prin construirea de infrastructură mare, prin proiecte mari și transversale, prin linii ferate de mare viteză, prin autostrăzi și așa mai departe. Acestea, da, sunt investiții centrale, dar nu neapărat pe un mecanism de fond de solidaritate sau de coeziune. Bugetele colectate central trebuie să fie folosite astfel încât să descătușeze potențial pe termen lung, nu ca niște pansamente an de an pentru niște localități sau niște județe aflate de fapt în faliment. Aici cred că este capcana actualului mod de a funcționa a fondurilor de solidaritate. Azi este un mecanism politic și ascunde de fapt, an de an, problemele structurale sau de administrare pe care le au multe localități și multe județe”.
Mihail Veștea, senator PNL:

„Referitor la propunerea de creare a Fondului de Solidaritate, care presupune ca județele, comunitățile mai sărace să beneficieze de fonduri alocate guvernamental pentru o echilibrare a bugetelor, dacă privim și ce se întâmplă cu fondurile europene și la nivelul Uniunii Europene, se pune problema aceasta a coeziunii, nu a solidarități. A coeziunii pentru că, până la urma urmei, cei care sunt lăsați, care sunt mai în urmă, trebuie până la urmă să fie ajutați.
Din punctul meu de vedere, o astfel de abordare este corectă. Dar ceea ce ar trebui să urmărim nu este numai să alocăm bani, ci trebuie să vedem și pentru ce alocăm bani. Adică, făcând din nou comparație cu ceea ce se întâmplă cu fondurile europene, UE alocă bani pentru coeziune, pentru regiunile mai sărace, mai mulți bani, dar alocă bani pentru a implementa niște proiecte, partea unor strategii de dezvoltare. Pentru că apare o problemă. Și în momentul de față județele mai sărace primesc mai mulți bani decât județele mai bogate. Dar ele rămân în continuare mai sărace.
Ceea ce contează este până la urmă modul de a utiliza banii. Și atunci eu cred că în afară de crearea acestui fond de solidaritate, trebuie gândit și modul de utilizare a banilor. Și, așa cum spuneam, banii ar trebui să fie alocați cam pe același principiu cu alocările de la fonduri europene. Adică pe bază a unor strategii clare de dezvoltare. Strategii care să aibă componentă teritorială. Adică nu să alocăm direct numai unei comunități, ci să ne gândim cum dezvoltăm o zonă. Că noi discutăm de zone rămase în urmă. Trebuie să avem o abordare integrată a utilizării acestor fonduri. Sigur că, În mod normal, trebuie să încurajezi pe cei care produc mai mult, care au o eficiență mai mare și nu să îi împovărezi mai mult. Adică nu să îi sancționezi.
Dar, în același timp, noi trebuie să fim conștienți că dezvoltarea economică trebuie să fie cât mai armonioasă și, așa cum spuneam, nimeni să nu rămână în urmă. Pentru că nu avem nevoie de probleme sociale, dar așa e și moral, ca nimeni să nu rămână în urmă și pentru comunități, pentru națiunea în general, este important ca fiecare individ și fiecare comunitate să poată exprima la maximul valorii pe care o are. Încă o dată, ceea ce este important nu numai alocarea banilor, ci modul de utilizare a banilor”.