Eveniment

#GivingTuesday la HOSPICE Casa Speranței

Ioana Tănase

De Giving Tuesday oricine poate dărui speranță.

În ultima zi din noiembrie este #GivingTuesday, o zi care încurajează oamenii să dăruiască, să voluntarieze și să se implice activ în comunitatea din care fac parte, fără a aștepta nimic în schimb.

Inițiativa #GivingTuesday  a apărut în urmă cu 6 ani la New York, ca o reacție la zilele dedicate shopping-ului, Black Friday și Cyber Monday. De atunci, #Giving Tuesday a devenit o mișcare internațională, adoptată în peste 90 de țări.  Iar România nu face excepție.

De #GivingTuesday brașovenii sunt chemați să dăruiască din timpul și resursele lor  la HOSPICE Casa Speranței. Pe 27 noiembrie, la sediul de pe str. Sitei nr. 17A, sunt organizate ateliere creative pentru decorațiuni de Crăciun și felicitări, pe care brașovenii le pot lua acasă în schimbul unei donații. Iar în timp ce mâinile lucrează, se vor spune povești și se va asculta muzică clasică.

Petronela Rotar, cel mai bine vândut autor de Black Friday pentru al doilea an consecutiv va citi pasaje din ultima ei carte, ”Privind Înăuntru”, începând cu ora 14.30. Va fi urmată de Lia Stănescu cu Povești din Schei și de elevii  Liceului de Muzică Tudor Ciortea din Brașov care vor susține un recital de pian, vioară și flaut.

Giving Tuesday