Într-o nouă ediție a emisiunii „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”, conf. univ. dr. Otilia Todor a abordat una dintre cele mai sensibile teme ale prezentului: copiii care cresc în fața ecranelor și impactul acestei realități asupra dezvoltării lor emoționale și cognitive. Dacă până recent discuțiile vizau generația Z, astăzi specialiștii analizează deja o altă categorie – generația Alpha.
Întrebarea centrală a fost directă: care este cea mai mare provocare pentru un copil din generația Alpha în 2026? Răspunsul psihologului contrazice percepția dominantă. „Nu tehnologia este pericolul, ci lipsa medierii”, afirmă Otilia Todor. Problema nu este existența ecranelor, ci absența adultului care să fie prezent, disponibil și capabil să traducă experiențele copilului, să le dea sens și să structureze gândirea și emoțiile acestuia.
Copilul din generația Alpha nu învață singur cum să învețe
Un copil nu dezvoltă în mod natural autonomie și responsabilitate fără ghidaj. Pentru a ajunge să facă alegeri asumate, el trebuie să fie învățat cum să învețe, cum să se organizeze și cum să își regleze emoțiile. Funcțiile executive – acele procese cognitive care țin de planificare, autocontrol și adaptare – se formează devreme și au nevoie de antrenament constant.
În lipsa acestui sprijin, tehnologia devine un substitut de relație. Atunci când telefonul sau tableta sunt oferite pentru a liniști copilul, fără explicații și limite, nu dispozitivul în sine produce dezechilibrul, ci faptul că experiența nu este integrată și înțeleasă.
Ce se întâmplă în creierul unui copil expus ore întregi la ecrane
Impactul diferă în funcție de vârstă. Un copil de șase ani nu procesează stimulii la fel ca un adolescent de șaisprezece ani. În primii ani de viață, dezvoltarea trebuie să fie predominant senzorială: copilul are nevoie să atingă, să exploreze, să se miște, să își formeze vocabularul și orientarea în spațiu prin experiență directă.
Ecranul, în schimb, produce o hiperstimulare simultană – vizuală, auditivă și emoțională – pe care viața reală nu o poate egala. Creierul se obișnuiește cu ritmul rapid al imaginilor și cu recompensa instantanee. În timp, activitățile obișnuite, precum cititul, scrisul sau rezolvarea unei sarcini școlare, pot deveni percepute ca lente și frustrante.
Consecințele apar în zona atenției și a autoreglării. Copilul din generația Alpha poate manifesta dificultăți de concentrare, răbdare scăzută, intoleranță la frustrare și anxietate atunci când trebuie să facă față cerințelor școlare. Specialistul vorbește chiar despre o „epidemie de neatenție”, explicând însă că nu fiecare caz înseamnă automat o tulburare clinică.
Generația Alpha – Deficit de atenție sau lipsă de antrenament?
Atenția este un proces reglator care se formează prin exercițiu. Creierul, comparat adesea cu un mușchi, are nevoie de activitate constantă pentru a se dezvolta armonios. Cititul, scrisul, desenul, mișcarea fizică și activitățile realizate împreună cu părinții sunt forme esențiale de antrenament cognitiv.
Înainte de a pune o etichetă, spune Otilia Todor, trebuie analizat întregul context în care copilul din generația Alpha trăiește. Nu putem pune lupa doar pe comportamentul lui. Este necesar să evaluăm sistemul din care face parte: factorii biologici și genetici, implicarea familiei, existența regulilor și consecințelor, modul în care sunt gestionate emoțiile intense, precum și integrarea școlară și relația cu autoritatea.
Adaptarea la viață, nu doar performanța școlară
În esență, discuția despre generația Alpha nu este despre interzicerea tehnologiei, ci despre echilibru și relație. Autoreglarea, capacitatea de a învăța și adaptarea la viață nu se construiesc prin conținut digital, ci prin interacțiune umană, coerență și consecvență.
„Când vorbim despre învățare, nu ne referim la un anumit conținut, ci la adaptarea la viață”, subliniază conf. univ. dr. Otilia Todor. În 2026, cea mai mare provocare pentru copii nu este existența ecranelor, ci lipsa adultului care să fie prezent, să explice, să pună limite și să ofere siguranță emoțională.