Constantin Vileciu s-a născut în data de 6 mai 1943, la Brașov, şi spune că din moși strămoși este şcheian. Are zece clase, făcute la școala din Șchei. Spune că este bogat: are trei frați și o soră geamănă. Tata a lucrat ca zidar toată viaţa, iara mama casnică.
S-a căsătorit în urmăc cu 40 de ani şi are un băiat de 40 de ani, care se ocupă tot de servicii de foto şi video. Soţia a fost casnică, iar din 1992 are o firmă de xerografiere si dactilografiere de documenre. Acum e pensionară, cu un venit lunar de 400 de lei.
Ucenic de la 13 ani
„Eu am fost mai întâi ucenic la un ceasornicar, apoi la un tapiţer. Într-o zi, m-a văzut pe stradă un bătrân, cum târam căruțul cu o dormeză și, cum eram mai firav din fire, mi-a zis că mă duce la un meseriaș să învăț meserie. Și m-a dus pe strada Republicii la nr. 38, la Gheorghe Opreanu. De al el am învăţat meserie, iar apoi de la Eremia Nicolae, care lucra și el la atelierul acela și care l-a preluat după ce bătrânul s-a retras. Erau particulari amândoi. La acea vreme, pe lângă cei doi români, erau vreo 20 de fotografi, renumiţi fiind Fleischmann, Goedri, Eremia, Mişu «Şpil». Aveau ateliere în centru, pe strada Lungă, Armata Roșie, Republicii, pe Nicolae Bălcescu și în Piața Sfatului. Și atunci Centrul Istoric era o atracție turistică și lumea ieșea în oraș la restaurante, mergeai, le făceai fotografii, iar până terminau petercerea le aduceai gata făcute”, povestește cel mai bătrân fotograf în activitate din Brașov.
Treaba ucenicului: de la șmotru, la „furat” meseria
Aparatura de la acea vreme o mai vedem astăzi prin filmele de epocă sau filemle mute. Erau aparate cu burduf, cu plan film, pe bază de casetă. Vechii meseriași știu despre ce e vorba. Apoi, au apărut pe piață Leica – nemțești. Erau cele mai scumpe la vremea aceea. Asta se întâmpla prin anii ’60.
„Făceam șmotru, cumpărăturile patronului (chimicalele care se foloseau pentru developarea filmului si apoi pentru prepararea soluției pentru fotografii – bromură de potasiu, sulfit, sodă de rufe – hidroxid de sodiu, hârtie se aducea de la București). Mai mult furam meserie. În tinerețe, se lucra alb negru, dar se mai puteau scoate variante pe sepia sau albastru de Voroneț. Și pozele alb-negru se colorau, ca să spunem așa”, își amintește Constantin Vileciu.
Trei ani a fost ucenic și era plătit un leu la poza făcută și vândută. Patronul perecepea un tarif de 3-5 lei de fotografie. Pe weekend câștiga și câte 30-50 de lei. Un salariu, în urmă cu 60 de ani, era de 700-800 de lei. Muncea de la 10.00 până la 17.00 – 18 .00 seara. „La modă erau pozele de nuntă, pozele de paşaport şi buletin, dar aveam de lucru, pentru că veneau mulţi amatori cu filmele la developat şi la făcut fotografii, că lumea nu avea mini laboratoare să-şi facă singuri poze. Era viaţă frumoasă. Stătea lumea la coadă să facă poze. La fel, era foarte mult de lucru când erau zile festive, 1 Mai, 23 August, la lacul de la Noua sau în Poiana Braşov, Livada Poştei. Lumea vroia să rămână cu amintiri de la serbările câmpeneşti, cu mici şi bere. Şi în Poiana Braşov mergea treaba foarte bine, la teleferic, când urcau cu telescaunul. La coborâre îi așteptam cu pozele gata făcute”, rememorează perioada lui de glorie ca fotograf.
A lucrat la „negru” pe vremea comuniștilor, apoi la Direcția Sanitară
După perioada de ucenicie, a lucrat pentru patron la negru, chiar dacă era pe vrema comuniştilor: „Inspectorii erau drăguţi, simpatici, veneau în control şi îşi vedeau de treabă. Dădeam acolo o ţuică, un şpriţ. Independenţi, pe vrema aia, în Braşov, erau vreo zece, restul lucrau la Cooperativă”.
Din 1977 până în 1980 a lucrat sub comadna medicilor ca fotograf la Direcția Sanitară, unde făcea diapozitive, fotografii, în timpul operațiilor, pentru mese rotunde, conferințe, comunicări științifice, în toate spitalele din Brașov, și în morgă.
„Am pozat tot felul de accidente, chemat de medici, pozam înainte şi după operaţie pacientul, ca să demonstreze cum a reuşit operaţia”, spune Vileciu.
Evazionist fiscal, amendat de Fisc
În 1980 și-a deschis atelier și a lucrat ca independent pe Bdul. Lenin (în zona Centrului Civic de astăzi, în zona terenului de sport, unde era și un restaurant, care a fost demolat). „În 1987 comuniștii au dărâmat tot ce era în zonă, ca să construiască cartiere de blocuri. La un control, m-au prins că lucram la negru şi m-au pus să plătesc 37.000 de lei taxe retroactive. Dar tot atunci mi-au dat şi autorizaţia să lucrez legal, ca să pot plăti suma. După Revoluţie, am lucrat normal. În 1992 am deschis firmă cu soţia şi am lucrat legal, până în prezent, dar nu mai merită. Ajungi să plăteşti la stat mai multe impozite şi taxe decât câştigi tu salariu”, răbufneşte supărat nea Vileciu.
Fotografie alb-negru sau color?
Întrebat dacă ar fi să se apuce acum de meserie, ce ar prefera, fotografia alb-negru sau cea color, Acum bătrânul fotograf răspunde sec: „Și alb-negru și color, ce se cere. Acum trăim alte vremuri…”, însă precizează că arta fotografică adevărată este cea alb-negru, pe film. „Dar, la ora asta, nu mai există hârtie, chimicalele de pe vremuri. Acum se fac pozele electronice, mi-am luat și eu imprimantă performantă. Acum lucrez doar cu aparatură digitală, ca să reziste concurenței și faptului că acum toată lumea are aparate scumpe. Dacă mă zbat, cum scrie la carte, 1500 – 2000 de lei mai scot pe lună, când e perioadă de nunți, cât să țin firma în funcțiune, atât. Eu nu pot să mă mai angajez la nunți sofisticate, să pierd nopțile. Ce prind pe moment, la o cununie civilă, sau la evenimente publice. Mă bag între ei, dacă vor, le fac poze, 10-15-20 de lei. Dacă nu, nu. Asta e viața…”, se resemnează fotograful.