Economie

Cum finanţează UE hrana pentru lumea arabă

Sebastian Dan

turma oiRomânia rămâne între primele trei state din lume care exportă ovine şi caprine în lumea arabă, dar şi între cele mai subvenţionate ţări din Uniunea Europeană la capitolul zootehnie, în schema de plată fiind în acest an peste 60.000 de beneficiari, cu un ajutor de circa 51 milioane euro.

Potrivit MADR, în România, efectivele de animale au crescut de la an la an. Aderarea la Uniune n-a stagnat exportul de animale vii şi carne spre Orientul Mijlociu, dimpotrivă. Astfel, dacă în anul 2001, în ţara noastră erau efective totale de ovine şi caprine de 7.776.000 capete, în 2009, erau 10.059.000 capete, în 2013, 12.710.000, pentru ca în 2016 să se înregistreze nu mai puţin de 16.656.729 capete. Cele mai mari asociaţii sunt în Mureş, cu peste 800.000 capete, Sibiu, 700.000, Arad, Brăila, Constanţa, Braşov, cu efective între 300.000 şi 500.000 de animale.

Din totalul de 16.656.729 de capete, 16.633.858 sunt din mediul privat şi numai 22.871 la stat. Fermierii mari, precum cei din Mureş şi Brăila, recunosc faptul că aleg să dea animalele unor parteneri din lumea arabă fiindcă aceştia nu sunt pretenţioşi în privinţa calităţii, dar plătesc repede, ce-i drept în funcţie de calitate.

Iar Uniunea Europeană nu impune în acest caz niciun fel de normă. Dimpotrivă, subvenţionează zootehnia de la noi, România fiind unul dintre statele cu cele mai mari subvenţii, după cum anunţa, într-o conferinţă de presă din august a.c., Nicolae Horumbă, directorul general al APIA.

O observaţie relevantă a fost făcută de însuşi ministrul Achim Irimescu, în cadrul unor declaraţii de presă:”Animalele nu sunt rasă pură şi atunci nu pot fi exportate în Uniunea Europeană, care le şi subvenţionează, ci în lumea arabă, la preţuri pe măsura calităţii”. Comentariul lui Irimescu a venit la începutul lunii august, pe fondul discuţiei despre starea cercetării din domeniu, cercetare care, subfinanţată, se află în moarte clinică şi nu are posibilitatea să capaciteze sectorul zootehnic pentru export în Uniunea Europeană.

63.779 beneficiari români de subvenţii de la Uniunea Europeană

Nu doar oile şi caprele ajung în lumea arabă, ci şi cerealele şi alte produse agricole, numai că în cazul acestora din urmă Comunitatea Europeană are o formă de control prin sistemul de licenţe. Se pare că motivul exportului de produse agricole în lumea arabă este tot calitatea acestora, care n-ar fi standardizată la nivelul UE.

”În ceea ce priveşte importul/ exportul produselor agricole, se aplică normele comune ale sistemului de licenţe şi de certificare. (…) Pentru exportul de ovine/ bovine/ caprine nu este necesară obţinerea licenţei de export AGRES, iar APIA nu deţine informaţii despre subvenţiile acordate la export”, a răspuns Nicolae Horumbă, directorul general al APIA, la solicitarea Mediafax.

Potrivit aceleeaşi instituţii, APIA continuă să subvenţioneze fermierii, numai în acest an, fiind luaţi în schema de plată 63.779 beneficiari, fermieri care cresc ovine şi caprine. Dintre aceştia, 59.628, respectiv 93,11% au şi fost avizaţi la plată, iar 56.429, respectiv 88,11% din total au şi încasat subvenţiile APIA în sumă de 50,849 milioane de euro.

În măsura de sprijin cuplat la APIA au intrat 33.328 de beneficiari, din care au fost avizaţi la plată 18.564 beneficiari, ceea ce înseamnă 19,083 milioane de euro.

Practic, fermierii români dau oile pe care le cresc şi din bani de la stat şi Uniunea Europeană la export, îndeosebi în lumea arabă.

În anul 2016, ministrul Agriculturii Achim Irimescu a anunţat în cel puţin trei rânduri că România are capacitatea de a exporta ovine şi caprine în ţările arabe mult peste medie, ba chiar a avut mai multe întâlniri cu oficiali din statele respective în vederea perfectării unor înţelegeri în acest sens.

În iunie 2016, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, ministrul Irimescu a avut o dezbatere cu ANSVSA, APIA şi reprezentanţii principalelor asociaţii ale crescătorilor de ovine din ţară pe teme ce au vizat plata subvenţiilor APIA pentru zootehnie, precum şi despre intensificarea exportului de ovine în ţările din Orientul Mijlociu. Atunci, ministrul şi preşedintele ANSVSA au punctat potenţialul uriaş al sectorului în privinţa exportului ovinelor şi caprinelor spre lumea arabă şi s-au angajat să facă diligenţe în acest sens. Ceea ce s-a şi întâmplat. La scurt timp, ministrul Irimescu a avut o întâlnire cu omologul său din Regatul Hasemit al Iordaniei, dar şi cu ministrul Agriculturii din Arabia Saudită. Întâlniri similare au avut loc şi cu alţi oficiali din Liban şi Kuweit.