Sport

Baschet: Corona Brașov, învinsă cu 85-90 în FIBA Europe Cup de CSM Oradea

Marian Stoica

CSM CSU Oradea a avut mult de furcă pe terenul Coronei Brașov, în cel de-al doilea meci din grupele FIBA Europe Cup. Vicecampioana s-a impus cu scorul de 90-85, la capătul unui meci în care a stat mai puțin de cinci minute la conducere.

Startul de meci a pornit, cum era de așteptat, sub semnul echilibrului. Gazdele s-au desprins pentru prima dată la două posesii, după o triplă a lui Isiah Osborne. Nicolescu a replicat și el cu un coș de la distanță, după care au mai pus cinci puncte la rând prin același Osborne și Fofana.

Johnson și Pridgett au avut un schimb de coșuri de trei puncte, după ce s-a intrat în ultimul minut al sfertului. Isiah Osborne avea să închidă socotelile după primele zece minute de joc, iar Corona Brașov conducea cu scorul de 29-21.

Oradea a început mai bine actul secund și, cu un parțial de 8-2, a strâns scorul la o singură posesie, moment în care Florin Nini solicita timp de odihnă. Young, cu un three-point-play, a dus bihorenii în avantaj după mult timp. Măciucă a răspuns instant cu un coș de trei puncte, urmat de o reușită asemănătoare a lui Antonescu.

Seria a ajuns la trei triple, după un nou coș al lui Măciucă, și venea rândul lui Cristian Achim să ceară time-out. Diferența a urcat la zece lungimi, după un coș din apropiere al lui David Antonescu, 43-33. Oaspeții au răspuns cu patru libere marcate la rând. Brașovul a rămas în față, pentru ca repriza să fie închisă de Kris Richard pe sirenă, 49-44.

Johnson și Nicolescu au incendiat cele două coșuri de la distanță la reluarea jocului. Bandja Sy a marcat și el de la distanță, după care Nzekwesi, cu un dunk, mai lasă doar o posesie între cele două echipe, 55-52. S-a mers așa pentru mult timp, cu gazdele mereu la conducere, dar fără ca ecartul să crească. Corona Brașov conducea și la capătul sfertului terț, 63-61.

Conducerea s-a schimbat după prima acțiune din actul decisiv, în urma unei triple a lui Nzekwesi. A urmat o perioadă în care cele două echipe s-au succedat la conducere. Echilibrul s-a păstrat, dar o triplă marcată de David Antonescu, prin care a dus scorul la 78-75, l-a determinat pe Cristian Achim să solicite timp de odihnă. Egalarea avea să vină două minute mai târziu, după o triplă a lui Sy.

Nzekwesi și Johnson au făcut schimb de coșuri, după care Kris Richard ducea scorul la 86-83, când mai erau două minute de joc. A venit timp de odihnă de la Florin Nini, dar elevii săi au comis turnover, iar Nzekwesi îi pedepsea de sub panou. Johnson a ținut meciul viu cu un coș din apropiere.

Cristian Achim a cerut time-out, dar a venit rândul băieților săi să piardă posesia. Brașovul avea 19 secunde la dispoziție să trimită meciul în prelungiri. Țuțu a ratat, iar Bropleh a recuperat, fiind și faultat, dar gazdele nu erau în penalizare. Până la urmă, Bropleh a ajuns la linia de libere, de unde a închis meciul, 90-85 pentru CSM CSU Oradea.

Emmanuel Nzekwesi a fost omul meciului, cu 21 de puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive. Kris Richard a terminat cu 19 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Thomas Bropleh a reușit 16 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive, iar Bandja Sy 14 puncte și 2 recuperări.

Pentru Brașov, Selim Fofana a adus 25 de puncte. Tyrell Johnson a înregistrat 14 puncte și 6 recuperări, iar Mihai Măciucă 12 puncte și 2 recuperări. CSM CSU Oradea are două victorii din tot atâtea meciuri în Grupa C din FIBA Europe Cup, în timp ce Corona Brașov ajunge la 0-2.

SURSĂ: baschet.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !