Economie

Fabrica de pulberi de la Făgăraș, blocată de un „munte de gunoi” care arde lângă depozite de explozibili

Sebastian Dan

Aflat vineri la Brașov, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a declarat că discuția despre revitalizarea Fabricii de pulberi de la Făgăraș este imposibilă în condițiile în care, în apropierea depozitelor de materiale explozive, arde gunoi „în mod ilegal”.

Miruță a confirmat că Corpul de Control al Ministerului Economiei a efectuat verificări, iar rezultatele au fost trimise instituțiilor abilitate.

„Nu putem avea pretenții la performanță câtă vreme, la câteva sute de metri de substanțe explozive, arde gunoi într-o situație neconformă cu legea. Am cerut Gărzii de Mediu să acționeze”, a declarat ministrul.

Nemulțumirile angajaților de la Fabrica de Pulberi și limitele intervenției ministerului

Miruță s-a arătat preocupat de problemele angajaților de la Fabrica de Pulberi din Făgăraș, care semnalează „nedreptăți și inechități”. Totuși, ministrul subliniază că nu poate interveni direct în managementul fabricii.

„Nu am pârghia să-i spun directorului să plece acasă. Aceasta aparține Consiliului de Administrație și așa este normal”, a precizat oficialul.

Industria de apărare pierde contracte din cauza managementului neperformant

Ministrul a criticat dur unele companii din industria de apărare, subliniind că au conturi pline, dar linii de producție depășite.

  • Unele firme au zeci de milioane de euro în conturi;
  • Refuză contracte mari pentru că nu pot produce la timp;
  • Cauza principală: lipsa modernizării din cauza managementului deficitar.

„Management prost. Asta este cauza pentru care pierd contracte”, a spus Miruță.