Educaţie

EXCLUSIV Scandal la Școala 12 între părinți și directoare

Sebastian Dan

Parlamentul a interzis vânzarea fast-food-ului în școli, în 26 aprilie 2012. Aceasta a intrat în vigoare la 60 de zile de la votarea ei, timp în care Ministerul Sănătății trebuia să prezinte lista alimentelor interzise.

Un veritabil scandal a izbucnit astăzi, la Școala nr. 12, dar nu pe seama alimentelor vândute la vreun chioșc de lângă școală, ci din cauza automatului de cafea de pe holul școlii, la care au acces toți elevii, indiferent de vârstă. Mai mulți părinți au făcut scandal și au reclamat direcțiunii faptul că elevii stăteau la coadă, în timpul pauzelor, și își cumpărau cafea solubilă!

Noua directoare a școlii, mai mult ca probabil pusă pe post pe criterii politice, după comportament (de genul „Ciocu’, acu’ noi suntem la putere“), i-a persiflat și le-a spus că au voie să bea și ei o ciocolată sau un ceai, ca nu e cafea. După ce una dinte mămici a venit cu paharul cu cafea, directoarea și-a ieșit din pepeni și a ieșit un circ….

Incidentul în cauză, petrecut la Școala 12, ar trebui să le suscite interesul, așa, de amorul meseriei, măcar, celor de la Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică. Apoi, ar trebui văzut dacă firma care a amplasat automatul de cafea plătește vreo chirie (că, slavă Domnului, nu se pune problema de a stoarce bani pentru „fondul clasei“ de la părinți), cum a fost „selectată“ și dacă mai este oportună amplsarea unui astfel de automat la îndemâna elevilor, unii de câțiva ani…

În urma demersurilor newsbv.ro, încep să apară primele reacții ale oficialilor:

Consilierul local Christian Macedonschi, membru în CA al școlii: „Am incercat sa dau in dimineata asta du colegul meu din CA a scolii 12, viceprimarul liberal Adrian Atomei, ca sa-l intreb daca stia de acest demers de montare a unui automat de cafea in scoala, dar din pacate nu am dat de el. Eu sunt vehement impotriva si voi lua masurile necesare pentru a muta automatul in cancelarie ca sa aiba numai profesorii acces sau de a-l desfinta complet“, a precizat alesul local.

Iată scrisoarea părinților:

Un copil de clasa a III-a, isi intreaba parintele daca ii poate da un leu in fiecare zi, pentru a se “delecta” in pauze cu un cappuccino.

Astfel am aflat si noi parintii, ca de cca. 1 saptamana, in incinta scolii s-a instalat un automat de cafea.

Zile la rand facand cu schimbul, cate un parinte a facut o vizita la scoala, in pauze, pentru a ne lamuri ce produse pot fi cumparate cu doar 1 Ron si care sunt printre printre cele mai cautate produse . Spre surprinderea noastra, nu ceaiul sau produsele din cacao erau cele mai cautate, ci cappuccino si cafeaua 4 in 1.

Pe aparat exista informatii privitoare la ingredientele continute de fiecare produs in parte, si am fost neplacut surprinsi cand am vazut ca TOATE, cu exceptia ceaiului, contin cafea in proportie de 40%.

Avand in vedere aceste aspecte, cativa parinti am hotarat sa mergem la scoala pentru o discutie cu o persoana din conducere. Ajunsi acolo, ne-am luat o cafea de la aparat si am plecat spre biroul conducerii institutiei.

Ni s-a spus de catre doamna secretara ca tocmai urmeaza intrunirea consiliului de administratie al scolii. Astfel am abordat o persoana din conducere, cu intentia de a afla a cui a fost decizia amplasarii acestui aparat in scoala. Am considerat oportun sa aflam cu cine putem vorbi, avand in vedere ca nu suntem de acord cu prezenta acestor produse la indemana copiilor. Nu avem nimic impotriva a se instala in cancelarie, dat fiind faptul ca acolo copii nu au acces.

Pentru inceput, a sustinut ca butoanele cu cafea sunt blocate; in zadar ii aratam cafeaua din mana unui parinte, dansa sustinea acelasi lucru. Apoi, nu se stie din ce motiv, a devenit extrem de iritata spunand pe un ton mai mult decat insultator, ca in acea scoala doar ea decide, nu o intereseaza nici ce zice primaria, nici ce zice prefectura, nici de ordonanta ministerului sanatatii, iar fata de parinti ea nu are nici o obligatie. Acestea fiindu-ne spuse, ni s-a trantit usa in nas.

Avand in vedere cele observate de noi, parintii, in pauzele petrecute in preajma automatului, consideram total nepotrivita si nedreapta decizia conducerii, decizie care atrage dupa sine urmatoarele consecinte:

  • – atitudine de intimidare si santaj la care recurg copii mai mari fata de cei mici sau mai slabi de caracter pentru a li se cumpara un produs;
  • -degradarea starii de sanatate a copiilor dat fiind faptul ca băuturile de la automat sunt greu de asimilat de organism, iar cafeina dăunează sănătăţii acestora; cafeaua amestecată cu lapte şi zahăr, poate rămâne ore bune în organism. Copii nu trebuie să consume băuturi făcute din amestecuri pe bază de pudră instant, care nu au o componenţă nutriţională identică cu cea naturală, şi, mai ales, băuturi cu cafeină.
  • – biciuirea practic a creierului la o vârstă atât de mică, prin consumul de produse cu excitanţi pe bază de cafeină. Sistemul nervos al copiilor nu trebuie suprasolicitat cu asemenea produse, cu atat mai mult cu cat unii copii suferă de hiperactivitate. De asemenea, aceste automate reprezintă o sursă ascunsă de zahăr. Deşi există posibilitatea dozării cantităţii de îndulcitor, nu ştim câţi dintre elevi fac asta.Supraponderabilitatea în rândul copiilor şi adolescenţilor începe să devină o mare problemă şi în România. Recent un medic de chirurgie bariatrică a spus că este îngrijorat de câte operaţii, în cadrul cărora taie chiar şi trei sferturi din stomac, trebuie să facă la vârste incredibil de mici, chiar şi unor copii de 10 ani.

Pe 2 iunie 2008, Ministerul Sănătăţii a adoptat Legea nr. 123, cu privire la o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Trei luni mai târziu, instituţia a emis Ordinul cu nr. 1563 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. De la elaborarea acestor acte normative şi până în prezent, minorii continuă să se alimenteze cu doza de cofeină aburindă direct din automatele unităţilor de învăţământ, chiar dacă în Ordin se stipulează clar că ”în incinta şcolilor se va vinde numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată, pentru a crea copiilor deprinderea de a o bea”.