Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea Evaluării naţionale. Noi reguli

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea Evaluării naţionale. Noi reguli

Elevii de clasa a VIII-a susțin, luni, proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Marţi, aceştia vor susţine proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor participa, miercuri, la proba de Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.

Simularea are ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.

Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat

Utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Notele la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interes.

Reguli pentru rezolvarea subiectelor

  • Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia. Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea respectiva. În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de clasă. În această situaţie, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
  • Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru proba de la disciplina „Matematică”, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de către asistenţi.
  • La proba de limba română, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului
    considerat corect.
  • La proba de limba română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
  • La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
  • La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou / pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou / pix de culoare albastră)

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate