Începând de miercuri, 18 martie 2020, Compania Apa Brașov nu va mai executa lucrări programate, necesare, în general, bunei funcționări a rețelelor de apă și canalizare.
Echipele de intervenție se vor deplasa doar pentru remedierea avariilor în alimentarea cu apă potabilă și pentru desfundări de canalizare, tocmai pentru a diminua contactul direct cu persoanele și pentru a preveni răspândirea COVID-19. Estimăm că această restricție va dura până la sfârșitul lunii aprilie.
Vă asigurăm că toți angajații Companiei sunt instruiți și protejați pentru a asigura furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă și canalizare la același nivel ridicat. Dat fiind contextul actual, întreruperile în alimentarea cu apă vor fi făcute pe perioade scurte de timp, iar reparațiile necesare vor fi programate atent și anunțate din timp.
Foto: Arhivă