Economie

EXCLUSIV Dragoș Anastasiu la „Culisele Zilei”: Legislația transportului rutier a rămas, în multe privințe, înțepenită în anii ’90

NewsBv

Într-o ediție captivantă a emisiunii „Culisele Zilei”, jurnalistul Sebastian Dan l-a avut ca invitat pe Dragoș Anastasiu – medic, politician și om de afaceri româno-german, o voce puternică în turism și transporturi. Discuția a scos la iveală anomaliile legislative care frânează economia românească și motivele pentru care transportul rutier de călători are nevoie de o liberalizare reală, după model european.

Analizând decalajul dintre realitatea din teren și cadrul legal, Dragoș Anastasiu a subliniat că, în ciuda unor progrese tehnologice, fundamentul legislativ refuză să se modernizeze.

Paradoxul locurilor goale: București – Budapesta vs. București – Brașov

Una dintre cele mai mari critici aduse sistemului actual este imposibilitatea transportatorilor internaționali de a prelua pasageri pe rute interne. Dragoș Anastasiu a oferit un exemplu concret, care afectează direct județul Brașov și marii poli economici ai țării.

Legislația românească a rămas înțepenită undeva în domeniul transportului interior, rutier, la nivelul anilor 90. Îmi venea cineva un exemplu: dacă un autocar pleacă de la București la Budapesta, nu poate să vândă bilete intermediare de la București la Brașov. Și atunci autocarul merge cu locuri libere pentru că asta e, nu s-au vândut toate locurile. În schimb, un tren poate să facă chestia asta, să oprească nu știu câte stații și să ia clienți care nu neapărat trebuie să meargă de la un capăt la altul al traseului.

Conform invitatului, această barieră legislativă nu este doar o problemă de business, ci una cu impact major asupra mediului și a traficului rutier:

„Orice scaun gol înseamnă o mașină mică pe stradă care merge alături de autocar. Pentru că scaunul ăla gol ar putea fi ocupat de cineva care trebuie să găsească altă soluție să meargă dintr-o parte în alta. Gândiți-vă la mediul înconjurător, gândiți-vă la faptul că și antreprenorii ar putea să aibă profit mai mare, să plătească impozit mai mare. Toată lumea pierde. Pierde și statul român, pierde și clientul, pierde și transportatorul.”

Specialistul în turism și transporturi spune că, din această cauz, toată lumea pierde.

„Pierde și statul român, pierde și clientul, pierde și transportatorul, atâta timp când nu se lasă libertate ca la transportul internațional. Și închei spunându-vă așa: Care-i diferența între o cursă București – Arad și o cursă București -Szeged? Pe cursa București – Szeged poți să faci ceva, pe cursa București – Arad nu poți să faci anumite lucruri”.

Modele de business moderne

Dragoș Anastasiu, omul care a pus România pe harta FlixBus acum opt ani, a explicat diferența dintre o simplă platformă tehnologică și un transportator modern. Acesta a subliniat importanța parteneriatelor și a eficienței, concepte care încă se lovesc de birocrația autohtonă.

„Flixbus este un gigant între timp și e liderul mondial în ceea ce privește transportul cu autocarul. Au un mod de lucru care este extrem de eficient, «asset light» se cheamă, adică ei nu dețin autocarele, dar fac parteneriate. Ei sunt transportatori. (…) În ceea ce privește legislația, pot spune că niște pași s-au făcut și avem un fel de liberalizare a transportului interjudețean, dar care liberalizarea a fost făcută până acum cu niște concepte învechite.”

Una dintre problemele semnalate este interzicerea asocierilor flexibile: „Acum nu sunt aprobate asocierile. Nu poți să te duci cumva și să spui: «ok, eu iau licențele și mă asociez cu tine, tu dai autocarele». Aceste lucruri sunt încă pe model vechi și trebuie neapărat schimbat.”

Dragoș Anastasiu: Statul trebuie să fie arbitru, nu gardian: „Cel mai bun judecător e clientul”

O altă temă fierbinte a emisiunii a fost controlul excesiv al statului asupra frecvenței curselor și a suplimentării acestora în perioadele de vârf, precum festivalurile sau sărbătorile religioase. Dragoș Anastasiu pledează pentru o schimbare radicală de mentalitate (mindset).

„Există un concept învechit, care pleacă de la ideea că statul trebuie să supravegheze tot. (…) Cel mai bun și arbitru și judecător e clientul. Dacă o companie nu se ține de cuvânt, îl pedepsește clientul, nu trebuie să-l pedepsească neapărat statul în prima instanță. (…) Trebuie să existe flexibilitate maximă în ceea ce privește flotele de autocar: dacă am o solicitare mare mâine, trebuie să pot să bag trei autocare; dacă n-am deloc solicitare, pot să merg cu microbuz.”

Expertul a concluzionat că liberalizarea nu înseamnă haos, ci transparență și responsabilitate în fața călătorului: „Trebuie să am libertatea de a schimba prețurile de la un minut la altul, sigur, transparent. (…) Să fiu foarte aspru pedepsit dacă vând un bilet și nu m-am prezentat cu autocarul, dar nu să fiu îngrădit dinainte.”

Articol bazat pe interviul integral disponibil aici.