Într-o Românie în care alcoolul face parte din tradiție și celebrare, puțini au curajul să privească dincolo de etichetele sociale sau de glumele de la masă.
Printre cei care nu doar că privesc, dar și intervin, se numără dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Brașov.
După anii de studii și formare în sănătate mintală la Iași, dr. Petecilă a ales să revină în Brașov, unde, spune ea:
„Nevoia este imensă, iar rușinea prea mare.”
Este singurul psihiatru din județ specializat și în Medicina Adicțiilor. Pe lângă pregătirea medicală, a urmat și o formare în psihoterapie, convinsă că:
„Un psihiatru are absolută nevoie de aceste competențe într-un domeniu în care mintea, trupul și sufletul sunt atât de profund legate.”
Prin munca de zi cu zi, se confruntă cu una dintre cele mai subestimate probleme de sănătate publică din România: dependența de alcool.
Alcoolul în cultura românească – tradiție, refugiu, pericol
„Alcoolul = anestezicul care ne permite să ne suportăm operația numită viață.” (George Bernard Shaw)
În cultura românească, alcoolul nu este perceput doar ca o băutură. Este o tradiție, un obicei nelipsit de la mesele de sărbătoare, un simbol al ospitalității sau o consolare în clipele grele.
Însă, pentru sute de mii de români, el devine o dependență care ruinează sănătatea, destramă familii și șterge perspectivele de viitor.
Conform datelor Institutului Național de Sănătate, România se află constant în topul țărilor europene la consumul de alcool pe cap de locuitor. De la un pahar aparent inofensiv, se poate ajunge rapid într-o spirală a autodistrugerii.
Alcoolismul – o boală, nu un viciu
Un obstacol major în tratarea alcoolismului este percepția greșită conform căreia ar fi doar o lipsă de voință.
„Alcoolismul este o boală psihică și fizică, recunoscută internațional. Este descrisă în toate tratatele de specialitate și necesită tratament complex și susținere pe termen lung”, explică dr. Petecilă.