Doi pui de urs abandonați de mamă, salvați la Brașov

Doi pui de urs abandonați de mamă, salvați la Brașov

ursuletiDoi ursuleți de aproximativ o lună, rămași fără mamă, au fost găsiți pe fondul de vânătoare Pădurea Bogății, în bârlog.

Timp de trei zile a fost urmărit locul de către pădurari și vântători, pentru a vedea dacă vine mama lor la ei.

„Pentru că ursoaica nu și-a făcut apariția, am fost anunțați și i-am preluat. Acum se află în adăpostul canin Victory, unde medicul veterinar le-a făcut controlul medical, în urma caruia s-a constatat că sunt puțin deshidratați”, a declarat Paula Ciotloș, purtătorul de cuvânt al Asociației Milioane de Prieteni, care deține și rezervația de urști „LiBearty” de la Zărnești.

Ursuleții vor fi transferați în Sanctuarul de la Zărnești, într-o zonă de carantină, unde nu vor avea acces decat îngrijitorii care îi vor hrăni din doua în doua ore, cu biberonul. Au nevoie de lapte special, medicinal, pentru pui.

Alte articole:   De la vârfuri despicate la Diva Look – Totul într-o vizită la AndreStil

CLICK pe poze pentru a se mări!

„Nu suntem încă siguri dacă vor supravieţui, pentru că la o vârstă atât de fragedă riscurile sunt foarte mari, nu au imunitate, iar lipsa laptelui de mamă este o problemă pentru ei, la această vârstă. Dacă vor supravieţui, vom decide atunci ce vom face mai departe cu ei. Ideal ar fi să fie redaţi pădurii, dar cel mai bine este să aşteptăm să vedem care este evoluţia lor”, a mai precizat Paula Ciotloș.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov