Eveniment

DOCUMENTE. SRI a declasificat dosarul intern al Revoluției din 1989

Gabriela Bunghez

La propunerea directorului SRI, a fost declasificat dosarul aferent implicării cadrelor Departamentului Securității Statului (DSS) în evenimentele din 1989.

Eduard Hellvig, directorul SRI a anunţat joi că a desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989.

SRI arată că dosarul declasificat a făcut parte din investigațiile Comisiei “Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.

Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a aduce la lumină întregul set de documente cu privire la evenimentele din 1989, în spiritul unei depline transparenţe, cu scopul de a oferi cercetătorilor şi istoricilor instrumente de cunoaştere asupra perioadei în cauză.

Dosarul poate fi accesat şi descărcat AICI.

Dosarul conţine treisprezece volume și a fost creat în urma corespondenței cu Comisia “Decembrie 1989” a Senatului României în 1991 și 1992.

Documentele pot fi consultate în original la sediul Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI