Încă nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce privește modul cum trebuie protejate pădurile din jurul Brașovului. Cert este că toate formațiunile din Consiliul Local Brașov sunt de acord că trebuie să existe o formă legală de protejare a acestora. De fapt, se dorește a nu se exploata masa lemnoasă.
USR susține înființarea unei arii protejate. Parcul Brassovia. Așa că au pus la punct un proiect în acest sens, iar de această arie protejată să se ocupe un ONG de casă al USR, condus de Mihai Michael Orleanu, vicepreședinte USR Brașov.
Ar mai fi de remarcat că proiectul a fost pus la punct de USR-iști fără consultarea celor de Facultatea de Silvicultură și nici a cercetătorilor de la Institulul de profil din Brașov. Și am mai adăuga că actualul administrator al pădurilor, Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, a avut statut de invitat (???) în comitetul userist de confiscare a pădurilor pe linie de partid.
După cum newsbv.ro a scris la vremea respectivă, administrația Coliban dorește să forțeze ilegal mâna consilierilor locali să voteze această afacere cu circuit închis a USR Brașov.
O astfel de formă de protecție, o spun reprezentanții Ministerului Mediului, este și costisitoare, dar aduce și multe restricții locuitorilor. Asta ca să nu mai spunem că arealul propus a fi arie protejată nu este integral proprietatea municipiului, ci și a localităților limitrofe…
O altă propunere, pădurile parc
O altă idee a fost lansată în Consiliul Local de vineri de către viceprimarul Sebastian Rusu (PNL). De fapt, el a reiterat propunerea lansată de acum câteva luni de secretarul de stat Sorin Ionuț Banciu, tot într-o ședință de Consiliu Local. Înființarea de păduri parc, care și acestea au stabilite clar prin lege măsuri de protecție. Banciu, și el PNL, este cunoscut ca fiind un activ ONG-ist de mediu.
„Noi, grupul consilierilor PNL propunem un proiect de Hotărâre a Consiliului Local referitoare la transformarea unor păduri din proprietatea publică a Municipului Brașov (suprafață totală de 1.767,50 ha) în Păduri Parc cu rol de recreere, educație și pretrecere a timpului liber. În consecință, suprafața totală de păduri parc din jurul Brașovului ar crește la 2.282 ha, o suprafață suficientă pentru desfășurarea acestor tipuri de activități de către brașoveni“, a declarat Rusu în ședința Consiliului Local de vineri.
Avantajele pădurii parc, expuse de PNL
Conform legii, în aceste păduri pot fi amenajate alei, poteci, puncte de informare, se pot amplasa bănci, toalete ecologice, iluminat public, construcții de lemn de anumite dimensiuni. Astfel, acestea devin accesibile unor categorii foarte diverse de iubitori ai naturii, de la cei care vor să desfășoare activități sportive, la elevi și profesori, turiști etc.
Transformarea acestor păduri într-o arie naturală protejată ar determina imposibilitatea amplasării unor astfel de amenajări, scopul prioritar fiind protejarea biodiversității și nu amenajarea pădurilor astfel încât ele să devină accesibile de către toate categoriile de brașoveni.
Această propunere fundamentată științific vine în urma workshop-ului din 21 octombrie 2022, organizat de către secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ionuț Sorin Banciu. Eveniment la care au fost prezentate rezultatelor preliminare ale unui proiect implementat de INCDS și RPLP Kronstadt și finanțat din fonduri europene și denumit „Monitorizarea stării ecosistemelor forestiere și valorificarea potențialului recreativ, cultural și istoric al pădurilor urbane și periurbane administrate de RPLP Kronstadt”. O acțiune la care au participat reprezentanți ai autorităților locale din domeniu pădurilor și mediului, ONG-uri, specialiști în conservarea naturii și simpli cetățeni.
Avantaje, comparativ cu propunere Brassovia:
- 1. Această propunere se poate implementa mai rapid și mai simplu, fără costuri suplimentare semnificative.
- 2. Este mult mai puțin birocratică decât varianta propusă de USR care presupune elaboarea mai multor studii, a unui plan de management și înființarea unei structuri de admnistrare cu costuri ridicate de personal și logistică.
- 3. Nu necesită înființarea unei structuri suplimentare de administrare a acestor suprafețe (RPLP Kronstadt poate să administreze în continuare).
- 4. Transformare în păduri parc permite amenajarea de locuri de joacă, alei, piste de biciclete, spații de educație în natură, iluminat public, amplasare de toatele ecologice, puncte de informare.
- 5. Aceste amenajări vor fi propuse în cadrul proiectului menționat mai sus care este în curs de implementare.
Deocamdată, nici vineri nu s-a luat o decizie în acest sens. Sebastian Rusu a solicitat o dezbatere publică pe această temă, iar la vot proiectul inițiat de Coliban a fost respins nu cu un vot negativ, ci prin abținere.