Despre educație, copii, școală și prevenție

Despre educație, copii, școală și prevenție

De la debutul săptămânii toate televiziunile și posturile de radio, care se respectă, independent de coloratura lor politică, au început prin a spune cum va crește numărul de îmbolnăviri. 

Știrile cele mai negative au fost preluate imediat, difuzate pe toate canalele. Rezultatul lor? O nouă escaladare a fricii, dar mai ales o nouă stare de încordare. Fără putință de tăgadă numărul de cazuri va crește, dar oare nu este necesar să avem un mesaj de prevenție alături de cel negativ și mai ales să punctăm și ceea ce este bine? Întrebare retorică, căci puțini sunt cei care mai citesc încă, după tot ceea ce se prezintă, că rata de seroprevalență este de 4,3% în cadrul populației, ceea ce spune multe.

Dar eu nu doresc să fac politică, nici să combat pe cineva sau ceva anume, mai ales că lucrez cu diferiți microbi de ani buni alături de echipa mea. Astăzi aș vrea să ne reamintim împreună câte ceva despre școală și educație, dar mai ales despre toamnă, iarnă, prevenție și nu în ultimul rând despre vaccinare.

Aș începe prin a scrie despre Prima Școală Românească din Cartierul Istoric Șcheii Brașovului, aflată nu întâmplător în curtea Bisericii Sf. Nicolae, școală  fondată în anul 1583. La data respectivă lumea abia începea să își revină după epidemia de ciumă bubonică, dar era secerată de variolă. Copiii însă au continuat să meargă la școală, poate pentru că deși complet lipsiți de armele moderne de luptă împotriva variolei, respectiv vaccinarea, părinții au înțeles că știința de carte poate deschide noi orizonturi. Iar Școala deloc întâmplător era în curtea Bisericii. Trepiedul nostru reprezentat de Educație, Cultură, Credință.

Păduchele, purta la rândul lui tifosul exantematic, boală care avea să secere milioane de vieți omenești în secolele următoare și chiar și după război. Școala însă continua să meargă mai departe, iar Prima școală Românească din Șchei stă mărturie acestui lucru. 

Brașovul a fost mereu un oraș multicultural și multiconfesional atestând astfel deschiderea lui dintotdeauna față de diversitate și progres.

Alte articole:   Peste 30 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă din Săcele. Listra străzilor

Johannes Honterus,  om de carte și cultură iluminist convins, pune bazele uneia dintre cele mai vechi Școli, funcționând pentru elevii de etnie germană încă din anul 1541. Johannes Honterus, el însuși înțelegea importanța educației. Putem comenta noi, cei de astăzi înconjurați de tehnologie de ultimă oră, care aduce știri ce vor fi trecut deja în următoarea oră, cum reușeau oamenii din secolul al XVI-lea să îți trimită copiii la școală să aibă Credință și să muncească în continuare? 

Scriu aceste rânduri cu gândul la miile de copii care au murit în urma bolilor netratabile și neprevenibile prin vaccinare de  atunci. În ciuda acestui lucru, părinții și-au trimis copiii la școală. În ciuda acestui fapt, atunci când Jenner oferea lumii primul vaccin împotriva variolei, lumea crea mișcarea antivaccinistă.

La ce să se fi gândit Mitropolitul Andrei Șaguna când va fi sprijinit Școala, care acum este Colegiul Național ce îi poartă numele. Poate la teama de boală, de război, deși nu cred. 

Cred că a simțit că trebuie să crească o generație care să îi ia locul cu demnitate, care să învețe să își depășească maestrul, o generație care să cânte Crai Nou în Sala Festivă a Șagunei. Sunt extrem de mândră că am fost elevă atât la Liceul teoretic Johannes Honterus, cât și la Șaguna, că la rândul lui, băiatul meu a fost honterist. Cred sincer că Școala ne-a crescut să fim curioși și atenți la cei din jur, echidistanți și cu simțul umorului. 

Mă bucur nespus că mi-am dus de mână copilul la școală, că am râs și am trăit alături de el, anii lui de școală. Am scris și o mai scriu, am un copil neastâmpărat, dar extrem de empatic și de racordat la ceea ce este în jurul lui. Nu putea să fie așa fără școală, fără dascăli lui unii mai buni,  alții mai puțini performanți, dar toți sunt și au fost dascăli. 

Ei, dascălii, cu toții, oferă copiilor noștri ceva ce noi nu putem neapărat să le oferim: știința și cultura, deschiderea pe care să putem clădi alături de ei omul întreg al zilei de mâine care este copilul nostru. Am numeroase exemple de dascăli din viața copilului meu și a mea care ne-au educat efectiv pentru viață.

Alte articole:   FOTO Suspecţii crimei din Vaslui au fost prinşi la Braşov

De câte ori nu ascultați dezacorduri gramaticale, în toate formele de presă, scrisă și vorbită. A ajuns acest lucru atât de frecvent încât abia tresărim, deși ar trebui să luăm atitudine.

Școala din Brașov are însă și Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, colegiu cu care mai ales Șaguna a luptat pentru poziția de lider la Olimpiade și la note. Înființat și el aproape de o mare pandemie de gripă în secolul al XIX lea,  Colegiul Dr. Ioan Meșotă avea ca menire formarea de tineri educați în principal spre economie, dar una modernă aptă să ducă Brașovul acolo unde îi era locul. Și acei elevi ai Liceului Dr. Ioan Meșotă aveau să treacă prin pandemii, dar simultan aveau să studieze pentru ca să poată să ofere soluții problemelor Brașovului.

Colegiul Național Unirea, școală de fete inițial care deschidea drumul către facultate și posibilitatea de a învăța mai departe, fetelor din orașul nostru.

 Sunt absolut sigură că toți copiii care au intrat pe porților celor câteva școli menționate aici, au trecut prin vreme de holeră, de variolă, de gripă spaniolă, poliomielită, rujeolă. Au cunoscut deportări și reîntoarceri, vremuri de restriște și lacrimi. Totuși, niciunii nu au renunțat cu atâta ușurință la școală, la apropiere și mai ales la solidaritate. Sunt sigură că nu știau în secolele XVI și XVII importanța spălatului pe mâini, dar sunt sigură că înțelegeau importanța solidarității și apropierii umane.

În anul pandemiei aș face apel la memoria colectivă, nu mai departe de 2014 când România era în plină epidemie de rujeolă. Atunci ca și acum au murit oameni și mai mult au murit copii, chiar mulți. Nu îmi amintesc atunci să ne fi preocupat atât de vacccinare, deși avem vaccin, îmi amintesc  însă că ne-am supărat tare, că lumea medicală dorea să vaccineze antirujeolic.

Alte articole:   Paul Anghel (ANPC), șocat de prețul apei într-un supermarket de pe litoral

Aș vrea să găsiți în dvs. puterea de părinți și, de exemplu, să purtați măști să vă spălați pe mâini, să îi duceți la școală în liniște și cu încredere, să vă informați corect.

Vă recomandam într-un editorial anterior vaccinarea antigripală, o fac și acum. Vă recomand să prevenim îmbolnăvirile de sezon administrând vitamina C și vitamina D3 și vaccinând. Despre toate am scris în editorialele mele.

Aș vrea să vă mai scriu că a mai trecut o săptămână în care o parte dintre copii au mers la școală și au venit de acolo sănătoși, am mers la serviciu și am venit acasă, am râs și am plâns, am trăit.

Una dintre cele mai mari bucuri ale mele este sâmbăta, când trec pe lângă Casa Căsătoriilor și văd cupluri tinere, îmbujorate de fericirea, că își leagă destinele, la Bine si la Rău. Prin urmare există Speranță, există Bine. Este important să citim cifrele altfel, având mereu în minte că putem și trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință să luptăm contra virusului.

Vă doresc o săptămână plină de zile de școală adevărate cu pauze pline de joacă și de bucurie. Aș vrea să mulțumesc tuturor dascălilor din toate școlile și liceele județului nostru că le sunt aproape copiilor noștri și să ma ierte că nu am scris despre toți, deși o merită cu prisosință de la Liceul de Informatică care crează viitorii IT-iști, la Liceul de Știiințele Naturii care crește  generația de viitori biologi, la cei care învață Economie și Artă. 

Fără ei, Dascălii noștri, noi restul nu am fi nimic. Și lor le este teamă, dar își fac datoria. Datoria noastră este să le fim aproape.

  • Conf. Dr. Oana Falup
  • medic sef Pediatrie 1,spitalul Clinic pentru Copii Brașov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate