Social

Despre dragoste în alt fel

Sebastian Dan

În aproape toată lumea s-a sărbătorit dragostea. Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită cu mare fast în mass-media. Eu vă propun să vorbim astăzi, tot despre dragoste și legături indisolubile, de data aceasta despre dragostea dintre noi, mamele și copiii noștri. Și despre prematuri…

M-a frământat acest subiect al prematurului, în pandemie, căci am asistat la frângerea legăturii între marii prematuri și mamele lor, ei rămânând la maternitate, iar mamele acasă.

De aceea astăzi de Ziua Îndrăgostiților am să vorbesc despre dragostea mamelor față de copiii lor.

Dezvoltarea neuropsihică a tuturor nou născuților inclusiv a prematurilor, începe imediat după naștere printr-o serie întreagă de gesturi schimbate între mamă și nou născutul ei. Toate aceste gesturi îi vor lega fiziologic și psihologic. Acest schimb de gesturi este cel care va determina legătura strânsă dintre toate mamele din lume și copiii lor, dacă vreți este cel care determină dragostea necondiționată de mamă, dar este și motorul care va determina acceptarea fără cuvinte și fără regrete a nopților de veghe pe care le acordăm copiilor noștri și a completei transformări a vieții noastre.

Primele gesturi pe care toate mamele din lume le au față de nou născuții lor constau în, atingeri blânde repetate peste față, peste buze, peste mânuțe și piciorușe, masajul blând la fiecare schimbare de scutec. Pe cealaltă parte nou născutul îi va răspunde mamei sale, privind-o,  mișcându-și capul și ochii după dânsa. Contactul vizual este un mod de a comunica fără cuvinte, sau din contră mai presus de cuvinte, pavând drumul către o înțelegere, constantă și continuă. Și toate acestea sunt și mai importante pentru prematuri.

Prematurul este nou născutul sub 37 de săptămâni de gestație, este cel care poate a oferit prin supraviețuirea lui la o vârstă gestațională începând cu 25 de săptămâni, cele mai mari reușite neonatologiei și medicinii. Cu toate acestea a existat mereu o mamă, care a fost acolo l-a atins și l-a alinat atunci când i se recolta sânge de multe ori pe zi pentru a-i urmări evoluția. Tot aceea mamă a fost acolo, când lumea medicală a înțeles că pentru a liniști bătaia inimii acelea mici foarte mici, care era îndurerată de procedurile invazive, este nevoie ca ea mama, să îl țină în brațe un minut sau să îl strângă de mână de liniștire. Nici o știință din lume nu poate să înlocuiască mamă și noi toți a trebuit să înțelegem și să acceptăm că fără ele, mamele acestor prematuri, evoluția lor este anevoioasă. De fapt am înțeles cumva că toată tehnica nu poate funcționa fără ajutorul dragostei. Sunt lucruri mai presus de știință. De aceea faptul că mamele pleacă atât de repede de la copiii lor în pandemie, este resimțit de ambele părți ca o durere.

Poate din trecut e bine să reînvățăm lecția în care ne folosim, dacă vreți, de dragostea mamei în favoarea vindecării sau mai corect în ameliorarea bolilor determinate de prematuritate.

Prematurul este un nou născut cu greutate de sub 2500 grame, uneori chiar sub 1000 grame. Lumea pentru el, este o lume extrem de străină, dar mai ales agresivă. Singurul sprijin, singura punte de legătură între el și lume este mama lui. Da, sunt fragili, da se folosesc pentru a-i salva tehnici medicale extrem de performante, medicație cu nume complicate pentru bacterii agresive. Și cu toate acestea dacă continuăm să frângem legătura mamă nou născut nu facem decât să prelungim spitalizarea, dar mai ales să lăsăm sechele pe termen lung.

Știu că toată lumea iubește cifrele așa că am să vă ofer câteva cifre. 57% dintre decesele copiilor sub 5 ani de viață apar în prima lună de viață, iar dintre acestea 36% apar la prematuri. O statistică din SUA arăta în urmă cu câțiva ani că 8.2% dintre nou născuți sunt prematuri. Incidența prematurități continuă să crească în toată lumea, iar acest lucru se datorează în mare parte disparităților sociale, dar și bolilor materne. Rata cea mai mare de deces în rândul prematurilor se înregistrează la cei cu greutate de sub 1000 grame în vreme ce peste 90% dintre cei cu greutate peste 1250 grame supraviețuind.

De aceea este extrem de important ca atunci când anticipăm o naștere prematură să  înțelegem importanța implicări corecte a mamei. Alimentația naturală se va continua în condițiile în care prematurul nu are suferință pulmonară care să îngreuneze alimentarea acestuia.

Din perspectiva creșterii, prematuri vor recupera colegii de generație, nou născuții la termen, la sfârșitul primilor doi ani de viață. Cu cât gradul de prematuritate este mai mare cu atât recuperarea neuropsihică este mai deficitară.

Este interesant că în tot acest timp unul dintre cele mai importante elemente de recuperare este  stimularea auditivă, tactilă, vizuală, care se realizează acasă, în echipă de către întreaga familie.

Poate de aceea, dragostea este unul dintre cele mai importante elemente în ecuația recuperării prematurilor. Prematurul este un nou născut care are nevoie de dragostea mamei și de atingerea ei. 

În vremuri tulburi și marcate de multe decizii discutabile, mai ales din perspectivă istorică, să ne amintim cât de importantă este legătura între prematur și mama sa.

Într-o zi în care Lumea dăruiește felicitări, dulciuri, bijuterii în formă de inimă eu va invit să vă gândiți la importanța iubiri în dezvoltarea fiecăruia dintre noi și mai ales a prematurilor.

Mai mult vă invit să fiți o clipă, în imaginația Dvs singuri, fără nimeni dintre cei dragi și apropiați, într-un pat și să vă gândiți cât BINE aduce mângâierea.

Vă reamintesc  că mari personalități ale lumii au fost prematuri, care însă au beneficiat de dragostea imediată a mamelor lor. Și pentru că am ajuns aici să ne amintim că Anna Pavlova marea balerină care a încântat o lume întreagă a fost prematură. Mark Twain, care ne-a fermecat copilăria cu aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, a fost prematur. Arhitectul victoriei aliaților din cel de-al doilea Război Mondial Sir Winston Churchill a fost prematur având 1 kg la naștere. Albert Einstein, cel de la care avem teoria relativității s-a născut prematur și multă vreme mama lui nu a înțeles de ce capul părea a fi mai mare decât întregul lui corp.

În anul 1950 se năștea cel care avea să câștige 22 de premii Grammy, având vârsta gestațională de 34 de săptămâni și care a rămas orb datorită uneia dintre redutabilele complicații ale prematurității, retinopatia de prematuritate Stevie Wonder. Sidney Poitier cel care făcea un rol memorabil în nu mai puțin memorabilul film: Ghici cine vine la cină? s-a născut și el prematur la vârsta gestațională de 7 luni. Sir Isaac Newton, care a înțeles forța gravitațională studiind căderea mărului, a fost prematur.

Toți au fost iubiți și prețuiți de mamele lor, dar mai ales nu au fost despărțiți de ele.

Așa că poate nu ar fi rău să ne gândim cum lăsăm poarta deschisă dragostei în vreme de pandemie.

  • Conf. Dr. Oana Falup
  • medic sef Pediatrie 1,spitalul Clinic pentru Copii Brașov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!