Sport

Denisa Şandru, cea mai bună portăriţă de handbal dată de Braşov, a semnat cu CSM Bucureşti

Sorin Secli

CSM București a anunțat transferul portarului Denisa Șandru la echipa de handbal feminin, valabil din sezonul competițional următor, potrivit site-ului oficial al clubului.

Denisa Şandru, cea mai bună portăriţă de handbal dată de Braşov, a semnat cu CSM Bucureşti

”Denisa Ștefania Șandru este una dintre cele mai valoroase portărițe ale handbalului românesc, cu o carieră construită pas cu pas prin muncă, perseverență și performanță la cel mai înalt nivel”, notează sursa amintită. La doar 16 ani, Denisa Șandru a debutat la senioare pentru Rulmentul Brașov. La nivel internațional, Denisa Șandru a bifat prima participare la un turneu final cu echipa națională de senioare la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia. Alături de tricolore are prezențe constante până în 2023 când s-a retras de la națională.

După șapte sezoane petrecute la formația brașoveană, în 2017, Denisa Șandru a făcut pasul spre handbalul internațional, transferându-se în Ungaria, la Siofok KC. Alături de clubul maghiar a cunoscut succesul european, câștigând Cupa EHF în 2019. În același an, a revenit în România și a semnat cu CSM București. În aprilie 2021 s-a transferat la Rapid București, însă în sezonul 2021-2022 nu a evoluat, aflându-se în perioada de maternitate.

‘Sunt bucuroasă să va anunț ca după cinci ani mă voi întoarce la CSM București. Aștept cu nerăbdare să închei perioada de recuperare cu bine și să revin mai puternică pentru a lupta împreună în îndeplinirea obiectivelor. Să ne revedem cu bine și să ne putem bucura alături de fanii de reușitele echipei! Hai, CSM!’, a declarat Denisa Șandru, care a semnat un contract pe doi ani.

‘Unul dintre portarii de top ai României din ultimii ani, cu o vastă experiență la nivel național și internațional, se alătură echipei noastre din sezonul viitor. Este un transfer important pentru CSM București, iar experiența și calitățile ei vor aduce un plus de siguranță și echilibru echipei noastre. Ne bucurăm să o avem alături de noi și îi urăm mult succes în tricoul CSM’, a declarat Mica Brădeanu, team managerul echipei.

CSM București a anunțat anterior și alte transferuri pentru sezonul viitor: centrul rus Daria Dmitrieva (Ferencvaros), extrema dreaptă maghiară Dorottya Faluvegi (SG BBM Bietigheim), interul stânga maghiar Csenge Kuczora (Thuringer HC), pivotul feroez Pernille Brandenborg (Storhamar Handball Elite) și interul stânga suedez Tyra Axner (Metz Handball).

denisa sandru
denisa sandru