
Gaşca de actori-protestatari, cea care gestionează pagina de Facebook şi site-ul Teatrului „Sică Alexandrescu”, reuşeşte o nouă lovitură pentru imaginea negativă a instituţiei, care este oricum în derivă…
Iată ce ar fi trebuit să se întâmple astăzi, miercuri, conform site-ului oficial al teatrului:
Miercuri, 26.10.2016
DANSÂND ÎN NOAPTE – sala mare, ora 19.00
de Patrick Ellsworth. Regia: Vlad Massaci. Scenografie, light design, concept şi realizare video: Andu Dumitrescu. Coregrafia: Andrea Gavriliu
Cu: Mădălina Ciotea, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Simona Pop/ Maria Gârbovan, Relu Siriţeanu, Gabriel Costea, Claudiu Mihail, Mirela Borş, Vlad Pavel
Preţul biletelor: categoria I – 18 lei; categoria II – 15 lei; Preţ redus pentru elevi, studenţi, pensionari: 10 lei.
Evident, totul a fost o minciună. O țeapă pentru brașovemi. Site-ul instituţiei publice Teatrul Sică Alexandrescu este o glumă sinistră. Au venit oameni la spectacol şi au fost trimişi acasă. Pentru că nişte unii – actori coform contractului de muncă plătit din bani publici – nu au chef să presteze.
De exemplu, în această seară, şi-au bătut joc de spectatorii braşoveni Marius Cordoş si Maria Gârbovan. O fi şi aceasta o formă de protest…
Nu facem anchetă de caz, dar, întâmplător, sau nu, spectacolul refuzat brașovenilor în această seară de către actorii plătiți din banii publici, apare la Bucureşti cu ei în distribuţie, la FNTB…
Bineînțeles, nu blamăm actorii, care joacă în mai multe teatre, piese… Firesc este să înjurăm doar doctorii care lucrează la stat și mai au și cabinete private. Sau profesorii, care mai dau și meditații, în timpul liber.
(Unii) Actorii „e” vedete. Ei „poate” să încalce legea în spațiul public. Ei poate să „miștocărească” legea și să conteste un concurs care nu a fost declarat de nicio instanță incorect. Unii actori „e disperați” că valoarea lor artistică e zero dacă nu mai e tătuku Claudiu Goga la butoane la TSA.
Mai în glumă, mai în serios, la Brașov, spectacolul nu mai este demult pe scenă. Poate ar trebui ca Primăria, mă rog, cei din frunte, după alegeri, că până atunci nimeni nu va face nimic, să ia o decizie. Să rupă o pisică. Sau ce a mai rămas din ea…