Eurodeputatul Dan Nica (PSD) a tras un semnal de alarmă, în plenul Parlamentului European, privind impactul sever al prețurilor ridicate la energie asupra populației din România, subliniind că aproximativ două milioane de români nu își pot încălzi corespunzător locuințele.
Două milioane de români afectați de sărăcia energetică
Potrivit europarlamentarului, costurile foarte mari ale energiei îi forțează pe mulți cetățeni să facă alegeri dramatice, cu efecte directe asupra sănătății și calității vieții: renunțarea la medicamente; limitarea alimentației la strictul necesar și reducerea temperaturii din locuințe în sezonul rece.
„În România, două milioane de cetățeni nu își pot încălzi adecvat locuințele, deoarece prețurile la energie sunt foarte mari. Aceștia sunt nevoiți fie să renunțe la medicamente, fie să își asigure doar strictul necesar pentru hrană, fie să reducă temperatura din locuințe. Aceste situații le pun grav în pericol sănătatea și stilul de viață”, a declarat Dan Nica în intervenția sa.
Lipsa interconectărilor, una dintre cauzele prețurilor ridicate
Dan Nica a amintit că l-a invitat, în urmă cu două luni, pe comisarul european Jørgensen la București, pentru a vedea direct situația din România, una dintre țările cu cele mai mari prețuri la energie electrică din Uniunea Europeană.
Eurodeputatul a subliniat că există o cauză obiectivă a acestor prețuri: lipsa interconectării dintre Austria, Ungaria și Slovacia, care blochează fluxul de energie mai ieftină către România și perturbă funcționarea pieței europene.
Sprijin pentru intervenția Comisiei Europene pe piața energiei
Dan Nica a salutat propunerea Comisiei Europene privind rețelele energetice, care prevede intervenția Comisiei în situația în care două state membre nu își respectă obligațiile și afectează piața unică.
„Aveți sprijinul meu și al întregului Parlament European, pentru că piața unică europeană nu este un lucru care să poată fi negociat, nici măcar de două state membre”, a subliniat eurodeputatul român.
Critici dure privind manipularea prețurilor la energie
În intervenția sa, Dan Nica a adus în discuție și Directiva REMIT, adoptată în urmă cu trei ani, menită să combată manipularea pieței energiei. Conform datelor prezentate: