Cupa „Corona“ la schi alpin pentru copii şi cadeţi se va desfăşura joi şi vineri în Poiana Braşov. Concursul este organizat de ASC Corona 2010 Braşov, în parteneriat cu Federaţia Română de Schi şi Biatlon şi Primăria Braşov.
Potrivit organizatorilor, şi-au anunţat prezenţa 80 de sportivi de la 15 cluburi din toată ţara. Prima probă este slaomul uriaș, care începe joi, de la ora 10.30. Vineri este programată, la aceeaşi oră, proba de slalom. Ambele probe se vor desfășura pe partea superioară a pîrtiei Lupului, iar premierea, care ar trebui să aibă loc vineri, la ora 15.00, va fi pe platoul din faţa telecabinei Kanzel.
„Cupa Corona, ca etapă din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon reprezintă o bună oportunitate pentru tinerii sportivi români de a-şi evalua nivelul de performanţă, dar şi de a acumula experienţă competiţională. Pentru noi, faptul că peste 80 de sportivi vor participa la această întrecere reprezintă o confirmare a potenţialului pe care îl are infrastructura sportivă de iarnă a Braşovului“, a declarat preşedintele secţiei de schi a ASC Corona, Cătălin Leonte.