Sport

Cristina Neagu se va retrage din handbal la finalul acestui sezon

Marian Stoica

Cristina Neagu a anunțat, joi, se va retrage din handbal la finalul acestui sezon.

„Căpitanul nostru a anunțat în această seară că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal. Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de 4 ori cea mai bună din lume și care în următoarele meciuri are șanse să devină golgheterul all-time al competiției”, a transmis CSM București pe Facebook.

În decembrie 2023, Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională de handbal a României.

În vârstă de 36 de ani, Cristina Neagu evoluează la echipa bucureşteană din 2017. Născută în Capitală, Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.

În februarie, Cristina Neagu a depăşit borna de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor la handbal feminin, fiind devansată în acest clasament all-time doar de jucătoarea muntenegreană Jovanka Radicevic, relatează Agerpres.