Tânăra Crina Coco Popescu a intrat oficial în Cartea Recordurilor, fiind prima femeie care a urcat pe muntele Sidley din Antarctica! Crina Coco Popescu s-a născut în Râşnov, în judeţul Braşov, şi face alpinism încă de la vârsta de 6 ani, alături de tatăl ei. Este elevă a Liceului de Informatică „Grigore Moisil“ din Brașov.
Alpinista în vârstă de numai 16 ani a escaladat muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica (4.285m înălţime) în prima expediţie a alpiniştilor pe acest vulcan, alături de rusul Alex Abramov, italianul Mario Trimeri şi americanul Scott Woolams.
„Ştiam că suntem prima echipă care am urcat pe acest munte şi am simţit asta mai ales atunci când ne căutam cel mai bun drum spre vârf”, a declarat Crina, după ce a coborât de pe munte.
Muntele Sidley este cel mai înalt vulcan din Antarctica. Crina este în acelaşi timp cel mai tânăr alpinist din lume care a încheiat circuitul „7 Volcanoes” (cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente), precum şi singura femeie care a reuşit această performanţă.
De la extaz, la agonie!
Iată, în schimb, ce scrie în aceste zile sportiva pe blogul ei: „Ar trebui sa plec pe 28 martie in expeditie la Polul Nord pe schiuri ca parte a «Celor doi Poli pe schiuri» in acelasi an – Cea mai tanara sportiva, record World Records Academy. Pe data omologorii recordului meu nu am nici un sponsor, nici o finantare, nici macar bilete de avion. Ma antrenez pentru ca asa este modul meu de viata, dar cand sunt acceptata gratis la o sala de forta a unei structuri de stat mi se spune sa ma grabesc ca urmeaza sa vina sportivii. Adica ce fac eu nu e sport, adica eu sunt tolerata, alpinismul de altitudine e bun numai pentru diplome si poze, un fel de «ursul din Sinaia». Asta pentru ca sunt de la clubul meu privat, nu apartin nici unei structuri, nu am o sustinere anume, deci sunt asa, generic, a Romaniei. E magulitor dar ca sa plec la Polul Nord trebuie bani, ca Alex Abramov e rus si am inteles ca, in general, nu prea s-au lasat rusii impresionati de reprezentantii Romaniei niciodata“.
CITEȘTE ȘI: Crina „Coco“ Popescu, abandonată de Elena Udrea
Ar trebui sa plec pe 28 martie in expeditie la Polul Nord pe schiuri ca parte a „Celor doi Poli pe schiuri” in acelas an – Cea mai tanara sportiva, record World Records Academy. Pe data omologorii recordului meu nu am nici un sponsor, nici o finantare, nici macar bilete de avion. Ma antrevez pentru ca asa este modul meu de viata, dar cand sunt acceptata gratis la o sala de forta a unei structuri de stat mi se spune sa ma grabesc ca urmeaza sa vina sportivii. Adica ce fac eu nu e sport, adica eu sunt tolerata, alpinismul de altitudine e bun numai pentru diplome si poze, un fel de „ursul din Sinaia”. Asta pentru ca sunt de la clubul meu privat, nu apartin nici unei structuri, nu am o sustinere anume, deci sunt asa, generic, a Romaniei. E magulitor dar ca sa plec la Polul Nord trebuie bani, ca Alex Abramov e rus si am inteles ca, in general, nu prea s-au lasat rusii impresionati de reprezentanii Romaniei niciodata.