Economie

Crește salariul minim în 2026. Când intră în vigoare și care va fi noua sumă

Sebastian Dan

Coaliția de guvernare a ajuns la un acord prin care se va majora salariul minim brut pe economie, una dintre cele mai așteptate măsuri sociale pentru anul 2026.

Decizia a fost luată miercuri, în cadrul ședinței desfășurate la Palatul Victoria, în prezența liderilor partidelor din coaliție.

Salariul minim crește la 4.325 de lei din 1 iulie 2026

Potrivit comunicatului comun transmis de coaliția de guvernare, salariul minim brut va crește la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026. Măsura vine în contextul angajamentelor asumate de Guvern privind creșterea nivelului de trai și al alinierii României la standardele europene în materie de venituri minime.

Majorarea va avea impact direct asupra a sute de mii de angajați din România, în special din sectoarele cu salarii reduse.

Reformă în administrație: reduceri de cheltuieli, fără tăieri de salarii

În aceeași ședință, coaliția a stabilit și închiderea pachetului de reformă a administrației publice centrale, prin: