Sport

Handbal feminin / Corona Brașov, aproape eliminată din EHF European League

Marian Stoica

În etapa a 4-a a EHF European League la handbal feminin, Corona Brașov a fost învinsă, duminică, în Sala Sporturilor, de Viborg, din Danemarca, scor 28-34, la pauză 17-17. Formația de sub Tâmpa este ca și eliminată din Europa.

Corona Brașov a început foarte bine meciul și a condus cu 7-4. A urmat o perioadă foarte slabă pentru brașovence, care au primit 6 goluri fără să marcheze deloc, scor 7-10. S-a făcut chiar 12-16 înainte de finalul primei reprize. Dar fetele lui Bogdan Burcea au revenit până la pauză, scor 17-17 după primele 30 de minute.

Corona a practicat din nou un joc modest la revenirea de la vestiare, iar Viborg s-a dus la 4 goluri, scor 23-19.

corona viborg (1)

Brașovencele s-au apropiat doar la 2 goluri în mai multe rânduri, însă finalul a aprținut danezelor, care s-au impus cu 17-11 în repriza a doua. În celălalt meci al grupei, Dijon a învins pe Zaglebie Lublin, în Polonia, scor 36-27.

Așadar, cu doar două etape rămase, Corona este pe locul 3, cu 3 puncte, Viborg pe locul 2, cu 6 puncte, iar Dijon este prima, cu 7 puncte. În penultima rundă a EHF European League, Corona se va deplasa în Franța, la Dijon, pe 15 februarie.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !