În perioada 1 – 10 iunie 2016, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul Rutier, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Regional Poliţie Transporturi vor desfăşura pe raza judeţului Braşov mai multe activităţi privind prevenirea victimizării minorilor pe temele: siguranţă rutieră, dispariţii de minori, siguranţă pe internet şi prevenirea violenţei.
Astfel, pe data de 1 iunie se vor organiza la Şcoala Gimnazială 30 Braşov, precum şi în incinta Mall Coresi activităţi recreativ-educative (jocuri, concursuri, prezentări materiale video, distribuire pliante cu recomandări utile) destinate copiilor, pe teme de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării copiilor. Tot în aceeaşi zi în incinta Eliana Mall va fi organizată o expoziţie de desene pe teme rutiere.
Activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Copilului se vor încheia în 10 iunie, când se va organiza un concurs dedicat elevilor braşoveni pe teme de educaţie rutieră (siguranţa vieţii în calitate de biciclişti, pietoni, pasageri în autoturisme) împreună cu Agenţia Metropolitană pentru dezvoltare Durabilă Braşov şi Mall Coresi.
Demonstraţii ale pompierilor şi jandarmilor
De la ora 1000, la sediul Detaşamentului 1 de Pompieri Braşov (str. Mihai Viteazu nr.11), vor avea loc mai multe activităţi constând în prezentarea tehnicii de luptă, exerciţii practice demonstrative si concursuri pentru copii organizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov cu prilejul zilei de 1 Iunie.
La eveniment sunt așteptați copii din diferite instituții de învățământ, copii ale cadrelor inspectoratului, cât și toți copiii doritori să serbeze aceasta zi alături de noi. Ziua portilor deschise se va sarbatori la fiecare subunitate de pompieri din judet.
In curtea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov sunt aşteptaţi nouă copii din localitatea Cristian, cu vârste cuprinse intre 8 luni si 15 ani, parasiti de tatal lor, care sunt crescuti doar de mamă si locuiesc toti intr- o singura camera. „Intentionam ca pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Intertaţionale a Copilului, să le facem o surpriză celor mici pentru a se putea bucura de această zi”, a precizat cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
De asemenea, jandarmii vor face spectacol în Piața Sfatului, începând cu ora 10.00. Jandarmii vor răspunde tuturor întrebărilor referitor la misiunile executate de jandarmii brașoveni și folosirea materialelor în domeniul alpin, ordine publică, tehnică auto, inclusiv ATV, UTV, autoturisme de teren și transport efective în misiune.
Intrare gratuită la Biserica Neagră
De 1 Iunie, Biserica Neagră își deschide porțile tuturor copiilor! În intervalul orar 10.00 – 19.00 toți elevii și copiii cu vârsta de până la 18 ani au accesul gratuit.
Reamintim că în perioada verii, copiii și elevii până la vârsta de 18 ani beneficiază de intrare gratuită la toate cele 35 de concerte de orgă. Concertele acestei stagiuni au loc în lunile iunie și septembrie, în fiecare zi de marți, iar în lunile iulie și august în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, la ora 18:00.
CITEŞTE ŞI: Jocurile copilăriei, de 1 Iunie, la Zoo Brașov