Asociația de Transport Brașov a lansat în consultare publică achiziția a 7 vehicule feroviare pentru Trenul Metropolitan Brașov
Fiecare tren care face obiectul viitoarei achiziții va fi o unitate indivizibilă compusă din minimum trei vagoane, cu capacitatea de alimentare electrică prin intermediul catenarei, cât și prin intermediul utilizării acumulatorilor pentru tronsoanele neelectrificate. Astfel, vom discuta despre un tren de tip B-EMU, explică cei de la Asociația de Transport Brașov.
Caracteristicile principale ale materialului rulant
Trenurile care fac obiectul prezentului caiet de sarcini vor fi formate dintr-o unitate indivizibilă cu o lungime cuprinsă între 70 – 85 m, pentru un număr de circa 150 de locuri prevăzute pentru călători, la care se vor adăuga călătorii în picioare, respectiv spații pentru bagaje, biciclete etc. În componența unității de tren se pot identifica vagoane supraetajate.
Viteza maximă de circulație
Viteza maximă de circulație a ramei electrice este de 150 km/h. Viteza maximă de circulație în caz de defectare a suspensiei secundare va fi specificată în oferta tehnică, valoarea minimă acceptată nu va fi mai mică de 80 km/h.
Serviciul de transport de Tren Metropolitan are ca scop utilizarea infrastructurii existente pe cât mai mult posibil, cu intervenții punctuale asupra trecerilor la nivel, asupra stațiilor/haltelor/punctelor de oprire existente, cât și de introducere a unor noi puncte de oprire în conformitate cu cerințele prevăzute în cadrul Ghidului de finanțare pentru trenul metropolitan. Componenta de Tren Metropolitan Brașov se va întinde pe 4 linii de cale ferată ale infrastructurii feroviare publice și anume: