Main Story

Se vor construi două noi creșe la Brașov

Sebastian Dan

Viceprimarul Costel Mihai a anunțat, astăzi, că la Brașov se vor construi două noi creșe, având în vedere că sunt cereri foarte multe din partea brașovenilor, care nu au putut fi onorate.

„În acest moment lucrăm la lista de investiții. Vom construi două creșe noi, în contextul în care ultima creșă construită a fost în 2013. În prezent avem o capacitate de 805 locuri și există o cerere foarte mare. Una dintre creșe va fi construită în acest an, în cartierul Astra, lângă fostul Palat al Copiilor. Pentru aceasta vom face Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic, precum si execuția, iar valoarea este de 6 milioane de lei. Va fi o creșă construită pe orizontală, conform normativelor în vigoare, cu o capacitate de 100 de locuri. Cealaltă creșă dorim să o construim în zona Coresi-Tractorul, care a cunoscut o dezvoltare urbană în ultimii ani, dar deocamadată nu am identificat un amplasament. Pentru anul în curs vom prinde la buget suma de 300.000 pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic”, a precizat Costel Mihai.