Din judeţ

Consiliul Județean vrea să ia în custodie siturile Natura 2000 din Făgăraș

NewsBv

Contractul de administrare a siturilor Natura 2000 – Munţii Făgăraş şi Piemontul Făgăraş expiră peste câteva zile (24 iunie). Vineri a avut loc o întâlnire consultativă, găzduită de Facultatea de Silvicultură, la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale cu interes în domeniul mediului din Brașov și Sibiu, deoarece, în perioada următoare va fi lansată sesiunea de depunere a dosarelor pentru preluarea în administrare a ariilor naturale protejate de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Principalul scop al întâlnirii de la Brașov a fost de a analiza oportunitatea înființării unei asociații de dezvoltare intercomunitară, constituită din primarii unităților administrativ-teritoriale din cadrul siturilor, alături de specialiști din diferite domenii de activitate, care să pună în aplicare, în mod eficient, Planul de Management al ariei protejate Natura 2000.

Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat pentru Radio România Brașov FM: „În prezent așteptăm să fie elaborate nermele de aplicare pentru a putea participa la o competiție de selecție. Ne-am dori ca noi, județul Brașov, ținând cont de faptul că avem pe teritoriul adminsitrativ o parte din această arie protejată, împreună cu județul Sibiu și administrațiile locale din Țara Făgărașului, să facem în așa fel încât să devenim custozii Muntelui Făgăraș și a ariei protejate, evident având sprijin din punct de vedere științific din partea Universității Transilvania, respectiv a Facultății de Silvicultură”

Consiliul Județean Brașov ar putea deveni un partener în noua structură asociativă ținând cont și de capacitatea de atragere a fondurilor europene, în primul rând pentru conservarea zonei naturale, dar situl Munții Făgăraș este deosebit de important și datorită habitatelor naturale care găzduiesc specii de plante și animale aflate sub regim special de protecție.

„Vom face în așa fel încât să respectăm toate reglementările, dar în același timp să nu uităm că, de fapt, toate aceste comunități trebuie integrate din punct de vedere socio-economic în așa fel încât să existe un habitat care să fie funcțional, pentru că dacă astăzi, după atâția ani de zile, avem aceste habitate în starea în care sunt, am toată convingerea că acest lucru s-a datorat în primul și primul rând implicării comunităților locale și a cetățenilor care locuiesc în zonele respective„, a mai adăugat Veștea.