Asociaţia Club Sportiv Muschetarul Braşovean, va organiza la Râşnov (sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 3 Râșnov, str. Piața Școlii, nr. 5), în perioada 3-4.10 2015, în premieră în România, un concurs internaţional de sabie, pentru cadeţi şi speranţe (copii născuţi în 1999 şi 2000).
La aceste categorii de vârstă, concursul de la Râşnov este cel mai important din Europa. Au fost trimise invitaţii către Federaţiile de specialitate din Italia, Franţa, Spania, Moldova, Ucraina, Turcia, Kuweit, Bulgaria.
Din România vor participa sabreri de la toate cluburile importante: Steaua, Dinamo, ACS Duel, CSTA, Riposta – toate din Bucureşti, CSM Braşov, Dinamo Braşov, Dinamo Râşnov, CSS Iaşi, Unirea Iaşi, CSS Slobozia, CSS Satu Mare.
La deschiderea evenimentului şi-au anunţat prezenţa primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă – Mihai Covaliu şi vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Scrimă – doamna Ana Pascu.
Concursul de la Râşnov este cuprins în calendarul Federaţiei Române de Scrima.