Consiliul Judeţean Braşov va actualiza Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ) Este unul dintre documentele strategice care stau la baza investițiilor derulate în aria administrativă a judeţului nostru.
În aceste zile se semnează contractul de servicii privind actualizarea PATJ, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie, finalizate cu desemnarea ofertei câştigătoare, respectiv cea depusă de Asocierea Eco Maps SRL – IHS Romania SRL.
Valoarea totală a contractului de servicii este 1.190.000 lei. Implementarea lui va dura 24 de luni. Include atât etapele de elaborare a studiilor şi documentaţiilor aferente Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Braşov, cât şi faza de consultare publică pe tema actualizărilor realizate.
Ulterior, PATJ va fi supus dezbaterii şi aprobării în plenul Consiliului Judeţean Braşov.
Este vorba despre o documentaţie cu caracter director. Are ca scop transpunerea spaţială a programului de dezvoltare economică şi socială, culturală şi instituţională a judeţului nostru.
Prevederile noului PATJ Braşov, odată aprobat, vor deveni obligatorii pentru documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism de rang inferior.
PATJ asigură elementele definitorii pentru propunerile de dezvoltare spaţială a unităţilor administrativ-teritoriale situate în limitele judeţului. De asemenea, este un cadru global şi unitar privind posibilităţile de dezvoltare a teritoriului judeţean, în context regional şi naţional.
Potrivit legii, documentaţia PATJ se actualizează la un interval de 10 ani
Este necasară completarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului cu strategii şi politici specifice. Formulate în concordanţă cu elementul major intervenit în infrastructura de transport a României şi a judeţului Brasov. Respectiv integrarea în reţeaua de transport pan-europeană.
Necesitatea actualizării Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţului Brasov s-a conturat ca urmare a unor noi cerinţe legislative. Dar şi datorită unor elemente ale amenajării teritoriului apărute după integrarea României în structurile europene.
Noul PATJ va fi pus în acord cu politicile şi programele de dezvoltare recent elaborate la nivelul judeţului Braşov. Va evidenţia noile probleme şi disfuncţionalităţi survenite din teritoriu. Va propune măsuri pentru diminuarea sau înlăturarea efectelor negative ale acestora.
Nu în ultimul rând, documentul va cuprinde toate modificările legate de infrastructura de transport. În ceea ce priveşte coridoarele pan-europene de transport. Noi loturi de autostrăzi, drumuri naţionale şi Aeroportul de la Ghimbav. Precum şi modificările din infrastructura tehnico-edilitară şi de gospodărie comunală (depozitul ecologic de deşeuri).
Urbanismul, domeniu prioritar în procesul de coeziune economică şi socială pe care România
Adrian Ibănescu, arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Braşov, a explicat că „în Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţeantrebuie incluse domenii-ţintă, potrivit obligaţiilor survenite după integrarea României în spaţiul Uniunii Europene. De exemplu cercetarea, inovarea, peisajul, protecţia mediului. Măsuri privind zonele expuse la riscuri, cooperarea în cadrul zonelor metropolitane/poli urbani de creştere etc.
Actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţului Braşov va urmări o serie de obiective. Dezvoltarea spaţială policentrică şi o nouă relaţie între mediul urban cel rural. Un acces echivalent la infrastructură şi cunoaştere. Gestiunea judicioasă a patrimoniului natural şi construit. Promovarea de clustere competitive şi inovative la nivel tras-naţional. Sau întărirea reţelelor tehnologice trans-europene şi întărirea structurilor ecologice şi a resurselor culturale”.
„Judeţul Braşov este cel mai dezvoltat judeţ al Regiunii Centru, fiind un pol de creştere pentru dezvoltarea economică a acesteia şi având capacitatea de a coagula toate forţele din regiune în vederea dezvoltării durabile. PATJ asigură cadrul pentru implementarea proiectelor esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a județului, iar pentru a asigura coeziunea teritorială și socială, se impune o viziune multianuală, care să ţină seama atât de situația actuală, cât și de potențialul de creștere. Urbanismul este unul dintre domeniile prioritare în procesul de coeziune economică şi socială pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, îl susține. Județul nostru se aliniază acestei viziuni, ținând cont de strategia și prioritățile de dezvoltare pe care ni le-am asumat prin Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov – 2021-2030”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.