Economie

Chiriile din Braşov, mai mari decât ratele lunare prin programul Prima Casă

Gabriela Bunghez

Potrivit unui studiu realizat de Storia.ro, costurile chiriilor din România sunt cu 10-20% mai mari decât valoarea ratelor lunare în cazul achiziţiei locuinţelor prin programul Prima Casă, cu un credit pe o durată de 30 de ani.

Astfel, un angajat care vrea să-şi închirieze o casă în Braşov trebuie să plătească o chirie lunară echivalentă cu 41% din salariul net lunar în cazul închirierii unei garsoniere, faţă de o rată de 25% din salariul net în cazul programului Prima Casă.

La nivel, naţional, pentru un apartament cu două camere, chiria ajunge la 48% din salariul lunar şi 64% dacă îşi închiriază o locuinţă cu trei camere, faţă de o rată cu o pondere lunară de 34%, respectiv 46% prin programul Prima Casă.

Chiria medie pentru o garsonieră, în Braşov este de 180 de euro pe lună, în timp ce pentru două camere preţul mediu este de 251 de euro, iar pentru locuinţele de trei camere se ajunge şi la 350 de euro pe lună.

Cele mai mari preţuri sunt în Cluj, unde chiria medie pentru o garsonieră este de 230 de euro pe lună şi poate ajunge la 549 de euro/lună, în cazul apartamentelor cu trei camere.

În Capitală chiria medie pentru o garsonieră porneşte de la 230 de euro/ lună, iar la apartamentele de trei camere, un angajat plăteşte 420 de euro/lună.

Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în județele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoșani, Caraș-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinți și Olt, unde prețul închirierii este de 100 de euro/lună.

Cercetarea a fost realizată prin metoda analizei cantitative, folosind ca surse de informare baza de date a Storia.ro pentru preţurie medii ale chiriilor şi datele Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru centralizarea veniturilor salariale medii pe judeţe în 2016. Salariul mediu net a fost calculat pe baza datelor de la INS pentru intervalul ianuarie – noiembrie 2016.