La final de an, vă propunem o retrospectivă cu cele mai citite articole publicate de newsbv.ro ,despre ce s-a întâmplat în județul nostru. Topul celor mai accesate articole a fost realizat cu ajutorul Google Analytics.
Pe prima poziție figurează cea mai mare razie din Brașov, din ultimii 20 de ani. Peste 260 de polițiști, jandarmi și procurori, mulți veniți și din județele învecinate, au descins la Brașov. Taximetriștii din trafic erau duși în parcarea de la Roman SA, de pe strada Poienelor. Aici sunt cercetați în legătură cu afaceri necurate cu gaz lichefiat, dar și pentru aparate de măsurare măsluite. Amănunte despre această acțiune AICI!
Pe poziția secundă figurează un accident de pe Bulevardul Saturn. Un băcăuan de 22 ani conducea un autoturism și, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și autoturismul condus de el a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. Foto și amănunte de la acel eveniment AICI!
În top trei cele mai accesate articole nu puteau lipsi bizonii. De departe, a făcut furori comportamentul de țață și agresiv al unei femei pretinsă doamnă că are jeep. Despre ce era vorba, citiți „În Tractorul au fost văzute femele de bizon cu sculă“
Pe poziția a patra figurează un alt eveniment neplăcut, respectiv incendiul puternic de la motelul Drecher, care a făcu scrum întreg imobilul. „FOTO si VIDEO Motelul Dreher este în flăcări. O benzinărie este în pericol să explodeze“
Locul cinci este ocupat de anunțarea Zilelor Brașovului și a programului integral de la această manifestare îndrăgită de toți brașovenii, pentru că în 24 aprilie, Braşovul a îmbracat straie de sărbătoare, iar junii au intrat călare în Cetate.
Locul șase – accidentul de la Trei Aliemntare, unde un medic neurolog, la volanul unui Mercedes ML, a făcut un adevărat dezastru și a încercat să fugă de la locul accidentului. Despre cine e vorba citiți AICI!
Locurile șapte și nouă ne reamintesc de dispariția dureroasă a prorectorului Doru Talabă și a profesorului universitar -poetul Andrei Bodiu.
Poziția a opta vine cu o petrecere cu deznodământ tragic în comuna brașoveană Apața. Autoritățile au fost solicitate să intervină după ce un tânăr de 20 de ani, de etnie rromă, a fost găsit mort dimineața la ora 4.00. Printre cei implicați la acea vreme, fiul fostului primar interimar al comunei.
Locul al zecelea face vorbire despre raziile în bordelurile din Brașov. Printre cei săltați de polițiști, frații Stoleru!, iar poziția a 11-a, ca să încheiem acest top cu un eveniment pozitiv, este redeschiderea Grădinii Zoologice din Cartierul Noua.