Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, sesizarea formulată de președintele Nicușor Dan privind modificarea regimului ariilor naturale protejate și a legislației privind evaluarea impactului asupra mediului pentru proiecte strategice, inclusiv cele hidroenergetice.
Decizia permite deblocarea unor investiții majore în energie.
Decizia CCR
Curtea a decis cu majoritate de voturi că prevederile legii sunt constituționale. Actul normativ, inițiat de senatorul PSD Daniel Zamfir (fost parlamentar de Brașov), simplifică procedurile de emitere a acordului de mediu în ariile protejate pentru finalizarea proiectelor energetice strategice.
Declarațiile senatorului Daniel Zamfir
„În mod concret, legea va permite, de acum încolo, ca toate hidrocentralele care au fost începute încă de dinainte de 1989 și nu au fost terminate să fie finalizate. Din cauza procedurilor privind regimul ariilor protejate, nu au putut fi continuate”, a declarat senatorul Daniel Zamfir pentru DC News.
Miza economică: aproape 1 miliard de euro
Senatorul a subliniat importanța deciziei CCR:
„În acele hidrocentrale începute și neterminate, România investise deja aproape 1 miliard de euro! Legea va permite ca, în ariile protejate, printr-o procedură simplificată, să se emită acordul de mediu pentru terminarea acestora.”
Daniel Zamfir a precizat că proiectul legislativ a fost inițiat în 2022 și a trecut prin aproape 4 ani de amânări și contestații, inclusiv din partea unor organizații de mediu.
Contextul blocajelor anterioare
Potrivit senatorului, mai multe hidrocentrale au fost blocate ani de zile din cauza procedurilor birocratice și a opoziției ONG-urilor de mediu, în condițiile în care investițiile deja realizate erau foarte mari. Noua lege vine să rezolve aceste blocaje și să permită finalizarea proiectelor strategice de producere a energiei.