Tot mai mulți producători locali din Brașov ajung pe rafturile Carrefour prin programul ultralocal „De aici, de aproape”, care listează produse realizate la cel mult 50 de kilometri de magazin, în același județ. De la bere artizanală la lactate de munte și sărățele după rețete de familie, brașovenii pot descoperi acum, la raftul dedicat, poveștile antreprenorilor din comunitate. În județul Brașov, 17 producători sunt deja listați în program, cu 420 de articole – bere, lactate, mezeluri, brânzeturi, miere, dulceață, conserve, panificație și patiserie.
Mustață de Bere – bere artizanală îmbuteliată manual în Brașov
Afacerea a pornit în urmă cu cinci ani, din dorința de a crea un produs pe care clienții să-l recunoască de la prima degustare. Berea Mustață se face manual: etichetarea și îmbutelierea sunt lucrate de mână, iar fiecare șarjă depinde de atenția oamenilor la ingrediente, temperatură și depozitare. Brandul are patru sortimente și face parte din programul Artizanilor locali încă de la începutul acestui an, cu produsele la raftul „De aici, din Brașov”. Aproximativ 50% din vânzările de bere la sticlă se realizează acum prin rețeaua Carrefour.
„Colaborarea cu Carrefour este o gură de oxigen binevenită pentru producătorii locali”, spune Rareș Petre, fondatorul Mustață de Bere. Vezi aici povestea video a berii artizanale Mustață de Bere la Carrefour ca să afli cum ajunge produsul de la atelier la raft. Povestea face parte din seria „Din mâinile românilor”, în care Bianca Purcărea și Dragoș Bucur acoperă poveștile mai multor producători locali din țară.
Lăptăreasa din Tohan – lactate de munte, „din fermă în farfurie”
Povestea începe în 2006, când familia Radu s-a mutat din oraș mai aproape de natură și a pus bazele unei microferme cu circa 30 de vaci de lapte și a unui atelier de lactate, la întâlnirea munților Bucegi și Piatra Craiului. Afacerea funcționează după modelul lanțului scurt, „din fermă în farfurie”: un proces controlat, de la cultivarea furajelor până la produsul finit. Produsele dețin certificare de agricultură ecologică și certificarea „Produs montan”, obținute din lapte de munte, după rețete vechi din Țara Bârsei. Colaborarea cu Carrefour a început în martie, iar produsele se livrează acum în aproape toate magazinele din Brașov, plus Râșnov și Predeal. Tot din carne de vită crescută în ferma proprie, producătorii au dezvoltat și o gamă de mezeluri artizanale, de la salam și cârnați la pastramă de mânzat.
„Dragostea pentru glie, familie și tradiții ne motivează zilnic să continuăm. Am primit nenumărate mesaje de la clienți care se bucură că «în sfârșit» ne pot găsi produsele la raft. Iar colaborarea cu Carrefour este benefică din acest punct de vedere, înregistrăm plusuri în ceea ce privește volumul de producție și cel al vânzărilor”, spune fondatorul Radu Adrian.

MoviS — sărățele după o rețetă de familie veche de 30 de ani
La Crizbav, familia Slate duce mai departe o rețetă de sărățele apreciată de peste 30 de ani, pe care bunica soției o prepară și azi, la 84 de ani. Pornind de la rețeta clasică, cu chimen și cu chimen și boia iute, gama a fost completată cu două sortimente noi pe piață: brânză feta și măsline, respectiv fenicul și cărbune activ. Produsele se adresează celor atenți la ce consumă, fără aditivi de gust și formă. MoviS este prezent cu produse de peste o lună în cele două hipermarketuri Carrefour și în rețeaua Carrefour Market din Brașov și Predeal, cu întreaga gamă.
„Ne bucurăm că, prin acest program de susținere a producătorilor mici, Carrefour oferă atât un acces facil micilor întreprinzători, cât și o alternativă de produse locale clienților. Pentru noi, ca afacere mică, colaborarea cu Carrefour a adus nu doar o creștere a cifrei de afaceri, dar și un ajutor în a ne adapta la cerințele retailului mare, care are un specific diferit de zona în care noi activăm. Este o bucurie pentru noi să vedem o constanță în vânzările prin rețeaua Carrefour – înseamnă mult pentru noi, o confirmare că ceea ce facem, facem bine”, afirmă fondatorul Bogdan Mihai Slate.
Produsele le găsești la raftul de produse locale din magazinele Carrefour din Brașov.

Cum funcționează programul „De aici, de aproape”
Programul se adresează artizanilor și micilor producători aflați la maximum 50 de kilometri de magazin. Contractul este simplificat, astfel încât produsele pot ajunge la raft chiar și în două săptămâni de la prima discuție, fără cantități minime impuse. La nivel național, programul numără peste 500 de artizani și peste 6.000 de articole listate, în 190 de magazine, din peste 70 de localități și peste 30 de județe.
Descoperă lista completă de producători locali din programul De aici, de aproape pe site-ul Carrefour.
Producătorii din Brașov care vor să se alăture programului se pot înscrie la adresa ro_deaproape@carrefour.com.