Social

Carnea de miel pentru Paşte se va vinde cu 25 de lei kilogramul

Talida Bendriş

Dacă anul trecut, preţul unui kilogram de carne de miel s-a vândut între 22 şi 23 de lei, iar în apropierea Paştelui chiar cu 18 lei/kilogram, pentru 2012 braşovenii trebuie să scoată şi mai mulţi bani din buzunar, adică 25 de lei.

Crescătorii de ovine susţin că preţul cărnii de miel creşte în acest an pentru că iarma a fost lungă, iar cheltuielile în ceea ce priveşte creşterea animalelor au fost foarte mari. Astfel, preţul în greutate, la mielul viu, ar trebui să pornească de la 15 lei, iar la carcasă de la 25 lei, potrivit preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Sibiu, Marcel Andrei, citat de bzb.ro.

Totuşi, crescătorii de ovine au tot mai puţini cumpărători pe măsură ce trec anii, motiv pentru care este posibil ca preţul un kilogram de carne de miel să mai scadă şi anul acesta.