În perioada 11.02.2104 – 13.02.2014 se va desfășura în Predeal a 24-a ediție a Campionatului de schi al Ministerului Afacerilor Interne, la care vor participa 150 de angajați ai structurilor ministerului. Competiția se va desfășura la schi fond și schi alpin, pe trei categorii de vârstă,până în 35 ani, între 35-45 ani și peste 45 ani.
Întrecerile de schi alpin vor avea loc pe pârtia Clăbucet, iar cele de schi fond pe Valea Râșnoavei. Ședința tehnică este programată azi de la ora 18.00, iar festivitățile de deschidere și închidere/premiere în zona pârtiei Clăbucet, mâine de la ora 9.30, respectiv în data de 13.02.2014, de la ora 14.30.
La competiție vor participa 20 de angajați din structurile brașovene ale M.A.I., dintre care 9 de la I.P.J. Brașov.