CFR Călători suplimentează numărul trenurilor în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

CFR Călători suplimentează numărul trenurilor în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte.

Astfel, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov, conform unui comunicat al companiei, transmite Agerpres.

De asemenea, şi călătorii din alte regiuni au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Alte articole:   Polițiștii din Brașov au dat, în 2024, peste 1.400 de sancțiuni pentru nerespectarea reglementărilor migrației

“În zilele cu trafic crescut din această minivacanţă, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, se spune în comunicat.

CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie. Astfel, biletele în trafic intern pot fi achiziţionate prin următoarele canale de vânzare: online, direct de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă, de la automatele de vânzare bilete din staţii sau direct de la casele de bilete din staţii, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).

Alte articole:   O expoziție dedicată istoriei jurnalismului românesc, deschisă în 20 martie

În plus, pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenţii beneficiază de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.

Sursa: economedia.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov