Sfârșitul de an a fost plin de activități în comunitate pentru Fundația Rafael. După trei spectacole susținute la Centrul Cultural Reduta, unul la Casa de Cultură Codlea și unul la Muzeul „Casa Mureșenilor”, cu piesa de teatru „Regăsire”, beneficiarii fundației, persoane cu dizabilități și cu multe abilități, au pregătit Serbarea Crăciunului, un spectacol de umbre în care este reamintită cu bucurie și cu inocență Nașterea Mântuitorului. Acesta a fost presărat cu colinde pregătite cu sârg și cu veselie.
Ca de obicei, au fost alături de beneficiarii fundației grupul Impact, condus de doamna Mioara Costea, juniorii Ansamblului Măgura, coordonați de doamnele Angela și Andreea Drăgușin, trupa de dansuri săsești, pregătită de domnul Nicolae Râșnoveanu, formația Bisericii Sfânta Treime și grupul de flaut al Bisericii Evanghelice, condus de muzicianul Klaus Dieter Untch,
Evenimentul a avut loc la sediul fundației și a fost pregătit cu minuțiozitate de Emma Jugariu, Alina Rădulescu, Mihaela Manea și Daniela Levițchi, echipa executivă care, avându-i aproape pe voluntari, a reușit, într-un timp foarte scurt să organizeze un spectacol încântător.
A doua zi, însuși Moș Crăciun a poposit la fundație, încărcat cu daruri pentru toți beneficiarii, copii si adulți, asta după ce Marian Van Utrecht, pedagogul special, un foarte experimentat voluntar, le-a povestit beneficiarilor ce s-a întâmplat la Nașterea Mântuitorului, folosindu-și atât talentul de povestitor, cât și materialele ilustrative, cu ajutorul cărora a reușit să capteze și să țină vie atenția copiilor și a adulților prezenți.
Următoarea zi a fost una în care beneficiarii au mers în vizită la Colegiul Tehnic „Simion Mehedinți”, pentru a participa, cu piesa pregătită de ei, la serbarea de Crăciun, alături de elevi. Și aici, standurile cu produse realizate de persoanele cu dizabilități au fost luate cu asalt, foarte căutate fiind îndeosebi lumânările specifice iernii, dar și bijuteriile și obiectele cusute.
Răsplătiți cu aplauze și cu daruri, o binemeritată vacanță au primit, urmând ca în primele zile ale anului să reia, atât pregătirile pentru o nouă piesă de teatru, cât și activitățile educaționale, cele de terapie ocupațională, consiliere psihologică, masaj terapeutic, ludoterapie, socializare, oferite, în funcție de nevoi, de specialiștii și de voluntarii fideli ai fundației.
Fundația Rafael vă așteaptă să-i treceți pragul, începând din 7 ianuarie, în Codlea, pe strada Libertății, nr. 22A și vă reamintește că împreună putem crea o lume specială.














