Brașovul, în finala concursului ”Destinația Anului 2024”

Brașovul, în finala concursului ”Destinația Anului 2024”

Brașovul a intrat în finala concursului ”Destinația Anului 2024”.

Voturile pentru titlul de „Destinația Anului 2024” s-au încheiat, iar Brașovul se numără printre cele 12 orașe care au intrat în marea finală a competiției.

Succesul Brașovului nu este singular, județul reușind să plaseze în finală și alte destinații turistice, demonstrând încă o dată potențialul turistic al zonei.

Pe parcursul următoarei etape, destinațiile finaliste vor fi evaluate de către un juriu specializat, publicul larg și prin intermediul cercetării Destinația Anului.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Destinația Anului 2024, programată pentru data de 21 mai la Ateneul Român.

Anul trecut, Brașovul a reușit o performanță remarcabilă, obținând locul întâi la categoria „Orașe care inspiră”, depășind orașe importante precum Iași și Timișoara. Această victorie a demonstrat atractivitatea deosebită a Brașovului ca destinație turistică, datorită frumuseții sale naturale, a bogatei istorii și a diversității de activități pe care le oferă vizitatorilor.

Alte articole:   Un elicopter în care se afla președintele Iranului s-a prăbușit în munţi. Ebrahim Raisi, găsit complet ars

Branul și Predealul concurează la categoria „stațiuni turistice”, în timp ce comunele Vama Buzăului, Fundata și Sâmbăta de Sus se luptă pentru titlul de „sat de poveste”.

De asemenea, Dino Parc Râșnov este finalist la categoria „distracție și aventură”, iar o serie de hoteluri, centre spa și pensiuni din județ concurează în diverse alte categorii.

Vama Buzăului în finala Destinația Anului 2024 la secțiunea „Sat de poveste”

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate