Eveniment

Brașovean de 73 ani, accidentat mortal de un tren de călători

Sebastian Dan

smurd noapteaAzi-noapte, la ora  00.40, dispeceratul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov a fost sesizat  prin Serviciul 112 despre faptul că o persoană a fost accidentată de tren în zona stației C.F.R. Brașov.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că, la ieșirea din stație spre direcția Stupini, pe podul ce traversează strada  13 Decembrie, un tren de călători a  accidentat mortal un brașovean de 73 ani.

„Conform declarației mecanicului de locomotivă, victima a traversat calea ferată prin loc nepermis. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, cms. șef Liviu Naghi.