Sport

FC Brașov – cel mai bun sezon din ultimii zece ani

Sebastian Dan

fc brasovFC Brasov a terminat cel mai bun sezon din ultimii 10 ani, reusind o clasare pe pozitia a saptea, pozitie mai mult decat meritata daca analizam parcursul echipei din sezonul 2012-2013 al Ligii 1.

Rezultatele mai bune au fost obtinute in partea a doua a competitiei, cu toate ca si in turul campionatului „galben-negrii” au reusit victorii importante contra Rapidului, in Giulesti, sau a celor de la FC Vaslui si Steaua, pe teren propriu.

Tocmai pentru ca aceste rezultate au venit intr-un moment foarte greu pentru fotbalul romanesc, jucatorii merita felicitati pentru modul in care au inteles sa trateze competitia si pentru rezultatele obtinute. Cu atât mai mult cu cat „stegarii” au depasit in clasament ultimele doua campioane ale tarii, CFR Clusj si Otelul, si pe Rapid, un alt nume greu al campionatului.

Nu in ultimul rand, „stegarii” merita felicitati pentru ca au stiut sa respecte competitia si au dat maximum la fiecare meci indiferent ca aveau in fata echipe amenintate cu retrogradarea sau echipe in lupta pentru un loc de cupa europeana.

Pâna in 17 iunie 2013 jucatorii sunt în vacanta, dupa care isi vor relua pregatirile pentru sezonul 2013-2014 al Ligii 1, care va debuta in data de 20 iulie 2013.