VideoSport

FC Brașov a pierdut partida cu Petrolul

Sebastian Dan

fc brasovPetrolul Ploiești a învins pe FC Brașov cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe stadionul ”Ilie Oană”, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal, prima a returului.

Singurul gol al meciului a fost marcat de portughezul Filipe Teixeira (foto in stanga — min. 72), cu un șut de la distanță. Ploieștenii au dominat meciul, dar ocaziile de gol au fost rare. Echipa antrenată de Mircea Rednic a avut și o bară, prin George Mareș (69).

Prin acest succes Petrolul își consolidează poziția a doua în clasament, fiind pentru moment la 7 puncte de liderul Steaua.

Cele două echipe s-au întâlnit de 72 de ori pe prima scenă, Petrolul având 32 de victorii, brașovenii 26, iar alte 14 partide s-au încheiat nedecis.

  • Petrolul Ploieşti: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Filip, Peteleu (Al. Coman ’86)- Nepomuceno (Nkoiy ’63), Marinescu, De Lucas, Teixeira – Astafei – Mareş (Fanchone ’75). Antrenor: Mircea Rednic
  • FC Braşov: Marinescu – Străuţ, Leko, Artjunin, Novak – Moraru – Constantinescu (L. Ganea ’86), Jurici, Zlonislici (C. Ganea ’68), Bencun – Aganovic. Antrenor: Vjekoslav Lokica
Cartonaşe galbene: Teixeira ’21, Astafei ’37, Filip ’45 / Străuţ ’34, Constantinescu ’54

Arbitri: Marius Avram (central) – Miclos Nagy, Mircea Orbuleţ (asistenţi) – Dragoş Istrate, Horaţiu Feşnic (adiţionali) – Vlad Bârleanu (rezervă)