Sport

Braşov Kids Trophy, la ediția a III-a

Sebastian Dan

Duminică, 23 februarie, va avea loc prima etapă a celei de a treia ediții a competiţiei open de schi alpin Brașov Kids Trophy, eveniment dedicat tuturor copiilor de până la 12 ani, indiferent dacă practică acest sport la nivel de performanţă sau doar la nivel amator. 

„Acest eveniment, care are loc cu doar câteva zile dupa cele mai importante competiţii de schi alpin din România, FIS Children Trophy și SES CUP, are drept scop promovarea acestui sport în rândul copiilor. Participanţii vor beneficia de aceleaşi condiţii tehnice ca la orice concurs de schi alpin, doar că participarea este deschisă tuturor, indiferent dacă au învăţat schiul în cadrul unui club sportiv, cu un instructor sau alături de părinţi. În primul rând această competiţie este adresată copiilor din Braşov, pentru că noi, braşovenii, avem o tradiţie în practicarea schiului. În acelaşi timp, îi aşteptăm pe copiii din toată ţara, pentru că nu trebuie să uităm că avem cel mai bun domeniu schiabil. Tot ce ne rămâne de făcut este să ne aducem copii la schi, pentru a se bucura de mişicare şi de aer curat”, a declarat fostul campion al României la schi alpin, Ioan Gabriel Nan, unul dintre organizatori.

Brasov Kids Trophy la schi alpin, este o competiţie open pentru copiii până la 12 ani, organizată de Nan Schi Club, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, al Serviciului Salvamont şi al firmei Comprest. 

Competiţia se va desfăşura de-a lungul a 2 etape, în data de 23 februarie, duminică, pe pârtia Subteleferic din Poiana Brașov, și, respectiv, în data de 22 martie 2020.

Evenimetul se adresează copiilor, fete şi băieţi, amatori (nelegitimaţi) sau legitimați la cluburi sportive de profil, la una din următoarele categorii de vârstă: fete născute în 2014 şi mai mici; băieți născuţi în 2014şi mai mici; fete născute între 2012 – 2013; băieți născuţi între 2012 – 2013; fete născute între 2010 – 2011; băieți născuţi între 2010– 2011; fete născute între 2008 – 2009; băieți născuţi între 2008 – 2009.

Întrecerile vor consta într-o probă de slalom uriaș, în două manşe, respectând particularităţile de vârstă şi abilitățile tehnice ale participanților. 

            Tinerii practicanți ai schiului alpin vor avea posibilitatea să-și perfecționeze deprinderile tehnico – tactice specifice, să-și pună în valoare talentul sportiv și să guste din emoțiile oferite de cursa în cel mai frumos peisaj din Poiana Brașov. 
            Scopul competiţei este atragerea unui număr cât mai mare de participanți și spectatori, promovarea acestei ramuri sportive de ski alpin și a mediului montan din Romania. 

            Să nu uităm că pe lângă muncă, sacrificii și dorința de a fi mai bun, se găsește tot timpul loc și pentru distracție în natură.