Educația juridică în școli poate fi predată opțional

Educația juridică în școli poate fi predată opțional

Disciplina „Educație juridică” se poate preda în mod formal ca materie opțională în cadrul CDȘ – curriculum la decizia școlii. Poate fi vorba de o disciplină de sine stătătoare cu titlul „Educație juridică” sau „Elemente de drept”, ori un modul împreună cu o altă materie în cadrul unei discipline mixte, cum ar fi „Educație juridico-economică”, „Educație financiară și juridică” etc.

Ce este CDȘ? Potrivit art. 65 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, materiile sunt obligatorii (cele din trunchiul comun) și opționale (cele la decizia școlii). Disciplinele opționale sunt din cele ofertate la nivel național/regional/local sau din cele ofertate doar la nivelul școlii respective.

Întrucât educația juridică nu este încă printre opționalele aprobate de Ministerul Educației, rezultă că poate fi o disciplină opțională ofertată la nivelul școlii. CDȘ este stabilit de către Consiliul de administrație al școlii, în urma consultării elevilor și părinților.

Există o programă școlară pentru educația juridică? Programa școlară se aprobă de Consiliul de administrație al școlii, după consultarea Consiliului profesoral, Consiliului consultativ al elevilor și structurii asociative a părinților. VeDem Just face o propunere de programă pentru materia „Educație juridică” ce poate fi descărcată de la aceasta adresa

Alte articole:   Alegerile prezidențiale 2025. Turul 2. Newsbv.ro te ține conectat la ultimele informații, minut cu minut!

La ce clase se poate preda acest opțional? Cunoștințele legale/juridice vizează copiii care sunt în jurul vârstei de 14 ani, căci de această vârstă legea leagă începutul responsabilității penale și contravenționale. Ca urmare, materia se poate studia în gimnaziu, cel mai târziu începând cu clasa a VII-a, dar neapărat la nivelul liceului.

Cum se aprobă anul acesta predarea educației juridice? Propunerile de materii opționale pentru anul școlar viitor sunt adunate de diriginți și apoi sunt aprobate de conducerea școlii, după care li se prezintă oferta de opționale părinților (la gimnaziu), respectiv elevilor (la liceu). Aceștia își vor alege în lunile decembrie 2019 și ianuarie 2020 materiile opționale dorite pentru anul școlar 2019-2020. Ulterior, noile materii opționale se vor aproba de Inspectorat.

Cum se specializează profesorul în educație juridică? Există profesori care au urmat cursuri de drept, ori chiar au absolvit studii de drept, cu sau fără licență – ei sunt, probabil, cei mai indicați. Cei care nu au astfel de studii, dar predau totuși o materie socio-umană ( istorie, filosofie, comunicare, civică, etc.), sunt potriviți, de asemenea, să predea și educația juridică. Însă, indiferent de specializarea deținută, orice profesor poate urma un curs gratuit organizat în cursul verii de asociația VeDem Just în cadrul proiectului „Profu` de juridică”. Amănunte AICI.

Alte articole:   Rezultate Exit-poll turul 2 alegeri prezidențiale România

Nu există încă un manual de educație juridică acreditat de Ministerul Educației, dar asociația VeDem Just propune un ghid practic de educație juridică „Elevul și Legea” conceput de judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj.

Ghidul este la a patra ediție și conține 15 lecții ce acoperă mai multe domenii ale dreptului, cu teme de interes pentru elevi și cu exemple din practica instanțelor judecătorești. El se distribuie gratuit de către asociație, astfel: varianta electronică poate fi descărcată de oricine de aici.

Varianta tipărită se distribuie de către membrii asociației, la cererea profesorului de educație juridică, pentru toți elevii care studiază această materie opțională. Pentru elevii mai mici există mini-manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” care cuprinde noțiuni ce țin de domeniul penal, disponibil doar electronic.

Cine poate cere materia opțională de educație juridică? Asociația VeDem Just crede că presiunea pozitivă din partea elevilor și părinților este esențială. De aceea, dacă se adresează conducerii școlii solicitarea pentru a se introduce această materie având în vedere că există programă, manuale și cursuri de instruire pentru profesori, sunt șanse mari ca un profesor să accepte această provocare și apoi conducerea școlii să aprobe noua disciplină.

Alte articole:   Alertă RO-ALERT în Brașov: Urs semnalat pe strada Pe Tocile – Autoritățile îndeamnă la prudență

La ce școli s-a predat acest opțional în anul școlar 2018-2019

La Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov profesoara Carmina Trâmbițas Vakulovski a predat elevilor dintr-o clasă a XI-a materia denumită „Educație juridică”. La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași profesoara Doina Calistru a predat elevilor dintr-o clasă a XI-a disciplina opțională „Educație juridică”.

La Colegiul Tehnic din Aiud profesoara Oana Badea a predat elevilor din două clase a XI-a materia denumită „Educație juridico-economică” ca disciplină opțională.

La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare profesoara Maria Bolchiș a predat în anul 2015-2016 elevilor din două clase a XI-a și a XII-a și începând cu anul școlar 2018-2019 a reluat pentru elevii din două clase a XI-a predarea disciplinei opționale denumită „Noțiuni introductive de drept”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov