
Ministerul de Finanţe a alocat, la ultima rectificare bugetară, cu 1,211 milioane lei mai puţin decât ar trebui pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2014.
“La ultima rectificare bugetului de stat, Municipiului Braşov i-a fost alocată, pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap grav, suma de 526.000 de lei, cu 1,211 milioane de lei mai puţin decât avem nevoie pentru plata acestor drepturi până la sfârşitul anului. Suma primită asigură doar restul de plată pe luna octombrie şi plată parţială a acestor drepturi în luna noiembrie 2014, la nivel de 60%, adică 400 lei în loc de 672 lei pentru fiecare beneficiar. În luna octombrie 2014 au fost efectuate plăţi parţiale de indemnizaţii pentru handicap grav, în cuantum de 520 lei, reprezentând 77% din indemnizaţia cuvenită, pentru un număr de 1.042 de beneficiari. Primăria a făcut încă din luna iulie toate solicitările necesare către Ministerul de Finanţe, pentru asigurarea acestor fonduri, dar, din nefricire, am ajuns în situaţia în care municipiul are asigurate sumele care îi revin pentru a-şi achita obligaţiile de plată, însă Ministerul de Finanţe, ca şi anul trecut, nu a virat partea sa din aceste sume. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt, Ministerul de Finanţe să înţeleagă că vorbim de o categorie de persoane vulnerabile, care se confruntă oricum cu probleme grave, şi este păcat să nu reuşim să le asigurăm măcar susţinerea financiară minimă prevăzută de lege”, a declarat viceprimarul Adina Durbacă.
În Braşov sunt 1.042 de braşoveni beneficiari ai indemnizaţiei pentru handicap grav. Până la 1 octombrie 2014, fondurile din aceste indemnizaţii erau asigurate în proporţie de 75% din bugetul de stat, din cotele defalcate de TVA, şi 25% de la bugetele locale, Din 1 octombrie 2014, cota de participare a fost modificată, 10% fiind sume de la bugetul local şi 90% de la bugetul statului, din cotele defalcate din TVA.
Direcţia de Servicii Sociale are responsabilităţi în ceea ce priveşte evaluarea prin anchete sociale a persoanelor care solicită încadrarea într-un grad de handicap, efectuând în acest sens un număr de 5.038 anchete sociale la nivelul anului 2013, pe anul în curs înregistrându-se, până în prezent, o creştere de 13%, respectiv un număr de 4.805 anchete sociale.
În urma completării documentaţiei, persoanele îndreptăţite solicită încadrarea în grad de handicap de la Comisia Judeţeană de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, sau după caz, de la Comisia pentru protecţia copilului din cadrul DGASPC. Persoanele care sunt încadrate în gradul grav optează pentru angajarea unui asistent personal sau plata unei indemnizaţii lunare. Procedurile privind acordarea acestor drepturi sunt realizate de către Direcţia de Servicii Sociale.