Succesul este adesea redus la rezultate. Dar dincolo de ele există îndoieli, decizii dificile și momente de tăcere în care doar vocea interioară contează. Bianca Stan a ales să transforme aceste momente în direcție.
Prin inițiative precum primul curs de marketing omnichannel dezvoltat împreună cu echipa sa și implicarea activă în digitalizarea mediului antreprenorial, ea demonstrează că performanța și sensibilitatea nu se exclud. În luna femeii, povestea ei vorbește despre echilibru, despre determinare și despre puterea de a rămâne autentică într-un domeniu dominat de schimbare continuă.
Care este prima amintire legată de dorința de a face marketing sau de a construi ceva al tău? Ce te-a inspirat atunci?
Privind în urmă, îmi dau seama că dorința de a face marketing a fost mai degrabă o atracție naturală, chiar înainte să o pot numi așa.
Deși am fost ghidată spre zona tehnică – informatică, programare, tehnologie – cu ideea că „acolo sunt oportunitățile bune”, inima mea era mereu atrasă de partea de comunicare, de oameni și de construcția de proiecte.
În anii de facultate am început să mă implic ca voluntar în organizații studențești, în special în BEST Brașov, unde am participat la organizarea de evenimente, competiții tehnice și proiecte internaționale care conectau studenți și companii. Acolo am descoperit, fără să îmi dau seama, lucrurile care mă fascinau cu adevărat: cum se creează o experiență pentru oameni, cum se construiește o comunitate și cum o idee bine pusă în context poate mobiliza sute de persoane în jurul ei.
În paralel, am lucrat și în proiecte precum Indygen by Vodafone sau ca voluntar în organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Brașov. Toate aceste experiențe mi-au oferit primul contact real cu ceea ce înseamnă strategie, organizare și comunicare cu impact.
Drumul meu profesional a început totuși în tehnologie. Am lucrat ca programator în zona de research și ulterior în dezvoltare de aplicații mobile. Dar chiar și acolo, într-un mediu foarte tehnic, am avut privilegiul de a lucra aproape de zona de cercetare de piață și de comportament al consumatorilor.
Acolo s-a conturat pentru prima dată modul meu de a gândi strategic – la intersecția dintre tehnologie, date și psihologia oamenilor.
Abia mai târziu mi-am dat seama că toate aceste experiențe nu erau întâmplătoare. Ele construiau, pas cu pas, fundația pentru ceea ce aveam să fac mai departe.
Când ai realizat pentru prima dată că vrei să devii antreprenoare? A fost un moment determinat de o persoană, o provocare sau o situație?
Momentul real de schimbare a venit odată cu nașterea primului meu copil. În acea perioadă lucram în continuare în tehnologie, într-un rol bine plătit și stabil. Din exterior părea că totul este exact așa cum ar trebui să fie. Dar în interior simțeam foarte clar că nu este direcția care mă împlinea.
Concediul de maternitate mi-a oferit pentru prima dată spațiul de reflecție pe care ritmul corporatist nu ți-l permite aproape niciodată. În timp ce îmi creșteam copilul, am început să mă întorc către întrebările care mă urmăreau de mult timp: ce vreau cu adevărat să construiesc și ce impact vreau să am prin munca mea. În perioada aceea am început să scriu pe blogul meu personal MabIT și, în paralel, să studiez intens marketing și dezvoltare personală. Era o perioadă în care, la propriu, în timp ce alăptam sau în orele liniștite ale nopții, parcurgeam cursuri, programe și materiale care mă ajutau să înțeleg mai bine atât oamenii, cât și mecanismele din spatele businessului.
Au fost aproape doi ani de explorare, studiu și muncă interioară. Abia după această etapă am ales conștient să merg pe drumul meu și să construiesc ceea ce avea să devină ulterior. Paradoxal, motivația inițială a fost libertatea – de timp, dar și financiară. Astăzi știu că antreprenoriatul nu aduce libertate imediat; dimpotrivă, cere multă responsabilitate și multă muncă. Privind acum lucrurile cu mai multă maturitate, cred că majoritatea oamenilor aleg drumul antreprenoriatului din două motive: fie din viziune, fie din frustrare.
Foarte puțini pornesc direct din viziune. Cei mai mulți, inclusiv eu, începem dintr-o stare de nemulțumire profundă – simțim că putem mai mult, că avem mai mult de oferit sau că vrem să ne construim viața după propriile reguli. În timp, dacă rămâi pe acest drum suficient de mult, frustrarea se transformă în viziune. Și din acea viziune încep să se nască proiecte, idei și businessuri care au un sens mai mare decât motivația de la început.
Ce îți spuneai în momentele în care te îndoiai de tine? Există o vorbă sau o voce interioară care te-a ghidat?
Am avut foarte multe voci care mă făceau să mă îndoiesc de mine. Cred că cea mai puternică dintre ele a fost vocea insuficienței – sentimentul că nu sunt „suficient de” pregătită, suficient de bună sau suficient de experimentată. Paradoxal, tocmai această îndoială a devenit motorul meu pentru dezvoltare. Dorința de a învăța nu a venit dintr-o ambiție exterioară, ci din nevoia interioară de a înțelege mai bine lucrurile, oamenii și pe mine însămi. Așa a început pasiunea mea pentru dezvoltare personală și pentru studiu continuu.
Dar vocea care m-a ghidat cu adevărat în momentele grele a fost legată de copiii mei. De multe ori mă întrebam: ce aș vrea să spună copiii mei despre mine când vor avea 20 sau 30 de ani? Acest gând m-a ajutat să privesc dincolo de frică sau de oboseala momentului. Am avut chiar și un exercițiu pe care îl făceam uneori: îmi imaginam că ei îmi scriu o scrisoare din viitor și îmi spuneau cine a fost mama lor, ce a avut curajul să construiască și ce exemplu le-a oferit. Iar acele cuvinte imaginare deveneau, de fapt, direcția mea.
Un alt exercițiu care m-a susținut mult a fost să îmi scriu scrisori mie însămi, pentru viitor. Scriam o scrisoare pentru Bianca de peste un an sau doi și rugam pe cineva apropiat să mi-o trimită mai târziu, fără să îmi spună când. De fiecare dată când primeam acea scrisoare, era exact într-un moment în care aveam nevoie să îmi amintesc de direcția mea. Uneori, cele mai puternice conversații pe care le avem sunt cele pe care le purtăm cu noi înșine.
Care a fost cea mai dificilă perioadă din parcursul tău profesional și cum ai trecut peste ea?
În ultimii șapte ani au existat mai multe perioade dificile. Cred că mintea unei femei are și un mecanism frumos de protecție: tinde să uite mai repede greul. Dacă mă întrebi pe mine, probabil voi avea tendința să minimizez lucrurile. Dar dacă l-ai întreba pe Marian, soțul și partenerul meu în toate, el ar fi mult mai pragmatic și mi-ar spune imediat: „Chiar nu îți mai amintești când…?”.
Dacă ar fi să aleg un moment care a fost cu adevărat dificil, acela a venit după primii trei ani de antreprenoriat, când am devenit mamă pentru a doua oară. Prima dată am avut privilegiul concediului de maternitate – acel spațiu care mi-a permis să mă opresc, să reflectez și să îmi regândesc direcția profesională. A doua oară însă nu am mai avut acel lux. Antreprenoriatul nu îți oferă pauză atunci când tu ai nevoie de ea. Așa că am continuat să lucrez aproape imediat după naștere.
Privind în urmă, sună dur, dar a fost pur și simplu realitatea acelui moment. Apoi a venit pandemia, o perioadă care pentru mulți a fost extrem de dificilă. Pentru mine, paradoxal, a devenit și un context care m-a susținut. Întâlnirile s-au mutat online, iar asta mi-a permis să fiu prezentă pentru clienți și, în același timp, să fiu aproape de copilul meu abia născut.
Îmi amintesc multe întâlniri în care Irina era chiar lângă mine, alăptată, în timp ce eu vorbeam cu clienții. De multe ori nimeni nu știa. Era liniștită, aproape invizibilă, dar era acolo cu mine, în spatele monitorului. Este una dintre acele perioade pe care probabil nu le pot descrie complet în cuvinte. A fost un amestec de oboseală, responsabilitate, vulnerabilitate și, în același timp, o forță incredibilă pe care o descoperi atunci când viața îți cere să fii prezentă în mai multe roluri în același timp.
Privind înapoi, cred că acea perioadă m-a învățat ceva foarte important: uneori nu treci peste momentele dificile prin strategii bine gândite, ci pur și simplu prin a continua, pas cu pas, chiar și atunci când nu știi exact cum va arăta ziua de mâine.
Ai întâmpinat momente în care ai simțit că ești subestimată ca femeie în antreprenoriat sau în industrie? Cum ai gestionat acele situații?
Da, au existat astfel de momente. Nu vorbesc foarte des despre ele, dar cred că fac parte din realitatea multor femei. Primul contact cu acest tip de subestimare l-am simțit încă din facultate. Am urmat un profil tehnic, unde eram foarte puține fete. În mod natural, exista uneori o percepție că băieții sunt mai potriviți pentru acea zonă. La momentul respectiv, nu pot spune că m-a descurajat – dimpotrivă, mă ambiționa foarte tare să demonstrez că pot.
Un moment mult mai greu a venit însă după ce am devenit mamă și m-am întors la muncă. Îmi amintesc că, la revenirea din concediul de maternitate, cineva mi-a spus: „De ce în perioada în care ai stat acasă cu copilul nu te-ai pus la zi cu ce făceai înainte?”. A fost un moment care m-a marcat. Pentru că în acea perioadă muncisem enorm… doar că munca mea nu fusese în direcția în care se așteptau ei. Nu devenisem un programator mai bun. Dar lucrasem foarte mult la mine – la felul în care gândesc, la înțelegerea oamenilor, la direcția mea.
Privind în urmă, acel moment a fost unul dintre factorii care m-au împins definitiv spre antreprenoriat. Au existat și alte situații de-a lungul anilor, inclusiv întâlniri cu oameni care aveau o mentalitate destul de rigidă sau chiar misogină. La început le-am privit ca pe niște confruntări. Mai târziu însă am înțeles ceva important: de multe ori oamenii din jurul nostru nu fac decât să oglindească lucruri din interiorul nostru care încă cer claritate sau vindecare.
În momentul în care am început să lucrez conștient cu aceste lucruri, dinamica s-a schimbat complet. Astăzi am în jurul meu mulți bărbați care îmi respectă munca, îmi susțin viziunea și contribuie activ la proiectele pe care le construim. Iar asta îmi confirmă că, atunci când tu îți clarifici locul și valoarea, și oamenii din jurul tău încep să te vadă diferit.
Ce lecție ai învățat dintr-un eșec sau o decizie greșită, pe care ai vrea să o împărtășești cititoarelor noastre?
Mi-e greu să răspund la această întrebare într-un mod clasic, pentru că nu privesc lucrurile în termeni de eșec sau decizie greșită. Privind înapoi, îmi dau seama că multe dintre momentele care, la acel moment, păreau blocaje sau greșeli au devenit puncte esențiale în parcursul meu. Fără ele nu aș fi ajuns unde sunt astăzi și nu aș fi înțeles lucrurile pe care le înțeleg acum.
Cred că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am integrat este legată de detașarea de formă și fidelitatea față de intenție. Îmi amintesc un moment din parcursul proiectului . După primul nostru eveniment mare, care a adunat peste o mie de oameni într-o sală din Brașov, am simțit nevoia să ne demonstrăm nouă că nu a fost o întâmplare și am organizat un al doilea eveniment câteva luni mai târziu.
De data aceasta însă lucrurile nu au mers exact cum ne imaginasem. Cu doar câteva zile înainte de eveniment am fost nevoiți să schimbăm planul și să transmitem și online, deși inițial refuzasem complet această variantă. A fost un moment care m-a forțat să renunț la atașamentul față de „forma perfectă” pe care o aveam în minte. Rezultatul final a fost aproape simbolic: sala avea 972 de locuri, iar numărul total de participanți a ajuns la 995, incluzând și oamenii care au participat online. Atunci am înțeles foarte clar că uneori Universul îți oferă exact
ceea ce ceri – dar nu întotdeauna în forma la care te aștepți.
De atunci încerc să îmi amintesc constant această lecție: să rămân fidelă intenției, dar să nu mă atașez rigid de formă. Pentru că, de multe ori, tocmai flexibilitatea creează spațiu pentru rezultate mai mari decât cele pe care le-am planificat inițial.
Ce înseamnă pentru tine să fii o femeie antreprenor astăzi, în România?
Cred că, înainte de orice, a fi femeie antreprenor astăzi are legătură cu realitatea femeii moderne. Trăim într-o perioadă în care există, uneori, presiunea de a fi foarte bună în toate rolurile: profesionist, lider, partener, mamă, prietenă. Nu este întotdeauna simplu să le echilibrezi pe toate. Dar dacă las deoparte partea de gen, cred că esența este aceeași pentru oricine: să fii antreprenor în România înseamnă, în primul rând, responsabilitate.
Responsabilitate față de tine – pentru viziunea pe care alegi să o urmezi și pentru felul în care îți construiești viața. Dar și responsabilitate față de ceilalți – față de oamenii cu care lucrezi, față de comunitățile pe care le creezi și față de impactul pe care businessul tău îl are în societate.
Cred cu tărie că multe dintre schimbările reale dintr-o societate pornesc din mediul antreprenorial.
Antreprenorii sunt cei care creează idei noi, modele noi de lucru și spații în care oamenii pot crește. De aceea, pentru mine, antreprenoriatul nu este doar despre business sau performanță. Este despre construcție și impact. Despre a crea contexte în care oamenii pot evolua, se pot conecta și pot construi la rândul lor mai departe. Iar din această perspectivă, cred că femeile antreprenor aduc adesea ceva foarte valoros: capacitatea de a îmbina strategia cu intuiția și performanța cu grija față de oameni.
Cum îți menții echilibrul între viața personală și cea profesională mai ales în perioadele intense?
Mult timp am căutat ideea de echilibru. Cred că mulți dintre noi facem asta. Dar, la un moment dat, am realizat că acest echilibru perfect este mai degrabă un ideal decât o realitate. Viața nu este statică. Există perioade în care anumite lucruri cer mai multă energie și altele în care prioritățile se schimbă.
Astăzi nu mai vorbesc despre echilibru, ci despre armonie și asumare. Armonia vine din faptul că îmi asum alegerile pe care le fac în fiecare etapă. Sunt perioade în care aleg conștient să fiu mai concentrată pe muncă și pe construcția proiectelor mele. Și sunt perioade în care aleg să fiu mai prezentă în zona personală – cu copiii mei, cu familia sau cu mine însămi.
Pentru mine, echilibrul nu înseamnă să împart totul perfect în fiecare zi, ci să îmi creez o viață aliniată cu valorile mele, în care alegerile sunt conștiente și comunicate clar celor din jur. Există însă un lucru care a devenit nenegociabil pentru mine, mai ales în perioadele intense: timpul meu cu mine. Spațiul în care mă pot reconecta, în care pot gândi, respira și reveni la mine. Toți cei din jurul meu știu cât de important este acest lucru pentru mine. Pentru că, în final, este o realitate simplă pe care orice părinte o înțelege: dacă mama este bine și în armonie cu ea însăși, toată familia simte asta.
Ce te motivează în fiecare dimineață să continui ceea ce faci, chiar și atunci când e greu?
Cred că motivația mea cea mai profundă rămâne aceeași despre care am vorbit și mai devreme: dorința de a fi un exemplu pentru copiii mei. De multe ori mă gândesc la felul în care vor privi ei peste ani parcursul meu și la ce vor spune despre mama lor. Gândul acesta îmi oferă foarte multă claritate în momentele dificile.
În același timp, motivația mea vine și din conștientizarea drumului parcurs. La un moment dat nu mai contează atât de mult de unde ai plecat sau cât de greu a fost. Contează de ce-ul tău din prezent – motivul pentru care alegi în continuare să construiești. Pentru mine, acel „de ce” este legat de viziunea pe care o construiesc și de felul în care munca mea poate contribui la ceva mai mare decât mine. Faptul că pot crea proiecte, pot crește și pot susține oameni sau comunități prin ceea ce fac îmi dă energia de a merge mai departe, chiar și în zilele în care lucrurile nu sunt ușoare.
În final, cred că motivația reală apare atunci când ceea ce construiești este în acord cu cine ești și cu valorile tale. Atunci chiar și dificultățile devin parte dintr-un drum care merită parcurs.
Care este proiectul de care ești cea mai mândră și de ce?
Dacă ar fi să aleg un proiect care îmi este cel mai aproape de suflet, acela este cu siguranță. Este unul dintre acele proiecte care nu s-au născut doar dintr-o strategie sau dintr-un plan de business foarte clar, ci dintr-o serie de alegeri care, privite înapoi, par să fi fost ghidate de ceva mai profund. Pas cu pas, fiecare experiență, fiecare întâlnire și fiecare proiect anterior m-au adus în punctul în care acest ecosistem a început să
prindă formă.
TakeIT înseamnă pentru mine mai mult decât un proiect. Înseamnă oameni. Înseamnă comunitate. Înseamnă întâlnirea cu foarte multe persoane valoroase, a căror voce și perspectivă merită să fie auzite. Fie că vorbim despre evenimentele pe care le-am creat, despre comunitatea care se formează sau despre aplicația care urmează să fie lansată, toate aceste lucruri au în comun aceeași intenție: să creeze spații în care oamenii se pot conecta, pot crește și pot construi împreună.
Cred că acesta este motivul pentru care proiectul îmi este atât de drag. Nu este doar despre ceea ce construim, ci despre energia și oamenii care se adună în jurul acestei viziuni.
În ce fel consideri că munca ta contribuie la schimbarea industriei sau la susținerea altor femei antreprenoare?
Cred că una dintre contribuțiile mele este felul în care privesc marketingul și construcția unui business. Pentru mine, marketingul nu a fost niciodată doar despre promovare sau despre a vinde mai mult. Este despre claritate, despre înțelegerea profundă a oamenilor și despre crearea unor sisteme care susțin creșterea pe termen lung.
Venind dintr-o combinație de tehnologie, strategie și dezvoltare personală, am început să văd marketingul într-un mod mai integrat: la intersecția dintre date, comportament uman și viziune. De aici s-a născut și modul meu de a lucra cu antreprenorii – construind strategii omnichannel și ecosisteme care nu doar atrag clienți, ci creează comunități în jurul unor valori comune.
În același timp, proiectele pe care le dezvolt, cum este TakeIT, au o intenție mai largă: să creeze spații în care oamenii cu idei valoroase să se poată conecta, să fie văzuți și să își facă vocea auzită. Cred că multe dintre ideile care pot schimba cu adevărat societatea există deja în oameni, dar uneori le lipsește contextul în care să crească.
Cât despre susținerea altor femei antreprenoare, cred că cea mai puternică formă de susținere este exemplul și spațiul pe care îl creezi pentru ele. Prin proiectele și comunitățile pe care le construim, multe femei descoperă că pot avea curajul să își exprime ideile, să își dezvolte businessurile și să își urmeze viziunea.
Pentru mine, schimbarea industriei nu înseamnă neapărat să faci lucrurile mai zgomotos, ci să creezi modele noi de lucru: mai conștiente, mai colaborative și mai orientate spre impact. Iar dacă munca mea contribuie măcar puțin la această direcție, atunci simt că sunt pe drumul potrivit.
Ce feedback de la comunitate ți-a rămas în suflet și ți-a confirmat că munca ta contează?
Cred că cele mai puternice momente sunt mesajele pe care le primim după evenimente. După primul eveniment TakeIT a fost, sincer, copleșitor. Am primit zeci de mesaje de la oameni care ne spuneau cât de mult a însemnat pentru ei experiența din sală, ce conștientizări au avut și cât de mult i-a atins energia evenimentului. Nu mă așteptam la o reacție atât de puternică.
Îmi amintesc că a fost și un moment interesant de auto-observare pentru mine. Nu eram obișnuită să primesc atât de multă apreciere într-un timp atât de scurt și a trebuit, într-un fel, să învăț să o primesc. Mesajele acestea au devenit, în timp, un fel de combustibil pentru mine. Sunt momente în care parcursul antreprenorial devine greu, iar atunci mă întorc și recitesc acele mesaje. Uneori chiar mă emoționează până la
lacrimi.
În acele momente îmi amintesc de ce fac ceea ce fac. Mă ajută să mă apreciez pentru drumul parcurs și, în același timp, mă inspiră să mă întreb: cum putem crea și mai mult din ceea ce oamenii au simțit deja că le aduce valoare?
Ce sfat i-ai da unei femei care simte că a ajuns la limită, dar nu știe cum să meargă mai departe?
În primul rând, nu cred că sunt în poziția de a da sfaturi. Fiecare om are propriul drum, propriile lecții și propriul ritm. Eu pot doar să vorbesc despre ce a funcționat pentru mine, iar fiecare femeie poate simți dacă acea perspectivă rezonează sau nu cu realitatea ei. Pentru mine, momentele în care am simțit că am ajuns la limită au fost, de fapt, începutul unor schimbări importante.
Chiar dacă atunci nu vedeam clar direcția, acele momente m-au forțat să mă opresc și să îmi pun întrebări mai profunde despre cine sunt și ce vreau cu adevărat să construiesc. Un lucru care m-a susținut mult a fost să îmi dau voie să nu am toate răspunsurile imediat. Să fac pași mici, să învăț, să mă observ și să rămân deschisă către ce se conturează mai departe.
Cred că uneori, atunci când ajungem la limită, nu este pentru că nu mai putem, ci pentru că versiunea noastră actuală nu mai este suficientă pentru următorul nivel al vieții noastre. Iar de acolo începe, de fapt, transformarea. Fiecare în felul ei, în ritmul ei.
Dacă ai putea spune ceva femeilor din România acum, în luna martie, care să le inspire cu adevărat, ce le-ai spune?
Le-aș spune, înainte de orice, să își dea voie să fie ele însele, fără presiunea de a se ridica la un standard perfect. Cred că, de multe ori, femeile poartă o presiune uriașă: să fie excelente în carieră, prezente în familie, echilibrate emoțional și, în același timp, să pară că le gestionează pe toate fără efort. Realitatea este că viața nu funcționează așa.
Viața este făcută din etape, din alegeri și din multe ajustări pe parcurs. Și este în regulă ca uneori să nu fii în regulă. Este în regulă să ai momente de oboseală, de îndoială sau de căutare. Nu înseamnă că ai greșit drumul, ci doar că ești om. Aș vrea ca femeile să își amintească mai des că nu trebuie să demonstreze nimănui nimic. Ceea ce contează cu adevărat este să trăiască în acord cu valorile lor și cu direcția pe care o simt autentică pentru ele.
Și poate cel mai important lucru: să nu își subestimeze impactul. De multe ori, prin felul în care trăiesc, construiesc și cresc oamenii din jurul lor, femeile schimbă mai mult decât își dau seama – în familiile lor, în comunități și, uneori, chiar în societate. Iar atunci când o femeie își găsește vocea și curajul de a-și urma drumul, creează automat spațiu și pentru alte femei să facă același lucru.
Cum ai vrea să fie privită “femeia de succes” – dincolo de mituri și stereotipuri?
Cred că primul lucru pe care ar trebui să îl acceptăm este că succesul este un concept foarte abstract. Fiecare dintre noi înțelege ceva diferit prin acest cuvânt. Pentru unii succesul poate însemna carieră, pentru alții libertate, pentru alții familie, liniște sau contribuție în comunitate. Nu există o definiție universală care să se potrivească tuturor.
De aceea cred că una dintre cele mai sănătoase schimbări ar fi să renunțăm la comparație. De multe ori ne raportăm succesul – sau sentimentul de „insucces” – la parcursul altor oameni. Dar realitatea este că fiecare om are propriul drum, propriul ritm și propriile valori.
Pentru mine, o femeie de succes este pur și simplu o femeie care are curajul să își definească singură viața și să construiască în acord cu ceea ce este important pentru ea.
În momentul în care renunțăm la comparație și ne întoarcem către propriile valori, succesul nu mai devine o
competiție. Devine o expresie autentică a felului în care alegem să ne trăim viața.