Economie

Balcanii, zona afacerilor de mâine

Sebastian Dan

Deși multă lume nu mai credea că vechile relații de dinainte de 1989 vor intra încetul cu încetul în firescul situației, iată că după o perioadă de mai bine de 25 de ani între poporul român și poporul bulgar s-au creat legături și conotații strategice în axa de Sud-Est a Balcanilor.

Ușor, ușor, s-a creat un spațiu de complementaritate economică la care tinde să se alăture deja la nivel oficial Grecia și Serbia (a se avea în vedere ultima întrevedere a primilor miniștri a acestor țări, Mihai Tudose, Boiko Borisov, Ana Brnabić, precum și a președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, de la Varna, din 2 – 3 octombrie anul acesta), precum și înfrățirile între administrații locale sau regionale, care s-au derulat sau se derulează în ultima perioadă.

Președintele Gremiului Levantin, prof. univ. dr. Liviu Pandele: „Doresc să trag un semnal de alarmă, atât autorităților Statului, cât și responsabililor din ministerele de Externe și al Economiei, că se simte nevoia unei schimbări de paradigmă în ceea ce privește politica de export a României, precum și cucerirea piețelor externe, astăzi pierdute. România trebuie să își creeze organisme proprii, chiar cu inițiative private, care să abordeze o altfel de politică în ceea ce privește relaționărilor, în special în zona Balcanilor și în mod deosebit cu Republica Moldova, Polonia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Azerbaidjan și nu în ultimul rând, Israelul, ca țări tradiționale, iar, în subsidiar, refacerea unor legături mai adânci cu Republica Populară Chineză și de ce nu, Rusia. Comerțul latent, «lasă că mă caută cineva» nu mai este apanajul comerțului secolului XXI. Solicităm Ministerului de Externe introducerea de standarde valorice privind cifra de afaceri Birourilor Economice Comerciale prin bonificarea șefilor acestor birouri cu o cotă din comisionul vânzărilor pe care le fac diverșilor agenți cu capital atât de stat, cât și privat”.

Este interesat de urmărit faptul, că aceste înfrățiri, multe dintre ele susținute de Gremiul Levantin – Casa de Comerț Balcanică, cu sediul central la Brașov, au în componența lor nu numai caracter economic efectiv, ci sunt abordate și problematicile sociale, culturale, dar și religios-ortodoxe, având larga susținere a Bisericii Ortodoxe Române.

În acest sens, interesant de amintit Binecuvântările date de Patriarhul Daniel și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, pentru a dona poporului bulgar, locuitorilor Vidinului, o parte din veșmintele Sfintei Paraschiva, cele câteva zeci de mii de kilograme de ajutoare alimentare donate familiilor sărace din regiunea Vidin prin intermediul bisericilor brașovene, precum și a mănăstirii Sf. Efrem cel Nou de la Cristian, deschiderea primei Biblioteci de carte în limba română, în  regiunea Vidinului, precum și înfrățirile dintre Brașov și Burgas, Făgăraș și Vidin și Cristian și Vârșeț, înfrățiri care se află la nivelul identificării potențialelor zone de colaborare și cooperare.

Se pregătesc și alte regiuni

Pe agenda Gremiului Levantin, a Casei de Comerț Balcanice, se pregătește susținerea logistică privind propunerea înfrățirii dintre municipiul Sibiu și Veliko Târnovo, două importante orașe cetate, cu urme adânci în istoria statului român și a statului bulgar, precum și a sectoarelor II și V ale Bucureștiului cu două dintre sectoarele Sofiei.

Înfrățirea unor școli din regiunile amintite, cu școli din Bulgaria pentru schimburi de elevi și cadre didactice, program special susținut de Mitropolitul Ardealului ÎPS Laurențiu, cei mai avansați fiind Școala Gimnazială din Cristian și Primăria Cristian (de altfel, există o propunere pe agenda Consiliului Local Cristian, având în vedere că este promotorul acestui proiect care va aduce atâtea beneficii educaționale comunei, ca Mitropolitul Ardealului să fie declarat cetățean de onoare al Cristianului).

A doua ediție a forumului

Ediția din acest an a forumului internațional de la Sofia, organizat de Gremiul Levantin, grupează interese din zona industriei alimentare, a utilajelor sau a vinificației. Derularea acestui forum a intrat deja la capitolul tradiție, nu mai puțin de 150 de firme române, bulgare și sârbe anunțându-și intenția de a participa la ediția din acest an.

Manifestările vor fi organizate pe două secțiuni, deschiderea oficială a formului care va avea loc în data de 9 noiembrie în impozantul centru Interexpo, dar și a doua zi, la recepția oferită de Gremiul Levantin în capitala Sofiei, unde și-au anunțat intenția de participare importante firme din mediul economic românesc, bulgar și sârb, precum și invitați ai acestora din Grecia, Turcia și Republica Moldova.

Este lăudabilă susținerea ministerelor de Externe ale României și Bulgariei, prin ambasadele cleor două țări de la Sofia și București, ale celor doi ambasadori, Todor Churov și Ion Gâlea, precum și ale birourilor economice din cele două capitale conduse de ministrul delegat Radu Moldovan și prim-secretarul Ivaylo Marinov.

Gremiu Levantin anunță firmele interesate că se mai pot face înscrieri la forumul ce se va desfășura la Sofia până pe 1 noiembrie, prin trimiterea unei scrisori de intenție pe adresa presedinte@casadecomert.com.

De asemenea, președintele Gremiului Levantin, prof. univ. dr. Liviu Pandele, anunță mediul de afaceri interesat, organizare unui forum de afaceri în perioada 20 – 24 decembrie 2017 la Chișinău în Centrul Internațional Moldexpo din capitala Republicii Moldova.