Main Story

Avem o tristețe de Cameră de Comerț și Industrie la Brașov

Sebastian Dan

„Camera de Comerț și Industrie (CCI) a României este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii de afaceri şi, în special, pe cele ale membrilor săi, în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale. Camera acţionează pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior“ –  este rolul propus al acestui ONG, cel puțin declarativ, pe site-ul oficial, la nivel național.

CCI Brașov este, mai degrabă, o mică afacere pentru unii, care au un interes meschin: să își ia salarii bine garnistite. Și cam atât. O mai pun de o nuntă cu dar (trebuie pătit meniul) în holul Aro Palace, la topul firmelor (cele agreate și care dau darul). Cum să te lauzi pe propriul site că cel mai mare eveniment economic de la Brașov este o amărâtă de petrecere la Aro, pompos denumită premiile de excelență în afaceri? Ăsta este evenimentul economic al  anului??? Păi suntem de râsu-plânsu, oameni buni! Și atunci ne mai mirăm de ce Brașov este doar o piață de consum? Ce investiții notabile s-au făcut în ultimii zece ani la Brașov? Mall-uri, hyper și supermarket-uri?? Jenant…

ONG-ul mai face și un pic de politică, cum s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani (asta când nu mai vrea să pună mâna pe câte o clădire, cum a fost cazul Bibliotecii Județene „George Barițiu“.

Aaaaaa! Se mai întâmplă ceva: ONG-ul CCI Brașov face cursuri de calificare (de mediere, de limba italiana, de asigurari etc., la concurență cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă), pentru salariile de care vorbeam anterior și mai face conferințe de presă cu informații și statistici de acum doi ani.

Practic, CCI Brașov a deraiat cu totul de la menirea sa, cea de a susține interesele comunității de afaceri. Cei care sunt acolo băltesc într-o apă tulbure prin care să nu se vadă nimic din ceea ce fac.

Nu am văzut declarații, memorii înaintate Guvernului asupra deciziilor pe care le iau miticii din birouri și care duc de râpă firmele care au mai rămas în picioare. Să vină cu o analiză asupra impactului creșterii accizei la combustibil, de exemplu, ca este ultima măsură controversată. Să-i cheme pe parlamentarii de Brașov la masă și să le dea în cap cu programul de guvernare, că una au promis în campania electorală și alta fac acum. Să le aducă aminte că banii din campania electorală vin de la agenții economici (a nu se lua în considerare mitele și comisioanele, alea sunt pentru buzunarul propriu, nu pentru partid), nu din moșteniri de la mătuși.

Nu am văzut CCI Brașov să iasă puternic în față pentru a face lobby pentru autostradă (am văzut bine la Pitești ce înseamnă ca numai cei de la Dacia Renault să facă un pic de scandal și Guvernul imediat a ieșit cu asigurări că se face, sunt bani etc.) La Brașov nu e cazul de așa ceva. Mai bine o punem de o șuetă și pupături la una mică la Aro, ne dăm diplome și toată lumea e fericită că a socializat. Pentru comunitatea aia economică pe care CCI Brașov zice că îi apără interesele autostrada nu este o prioritate.

Reiau și povestea cu aeroportul, pe care fostul șef al CCI Brașov,  Nicolae Țucunel, zicea că-l face aerodrom, în propria campanie electorală. Atunci, Țucunel, la braț cu primarul George Scripcaru, spunea că nu este mare lucru să aduci câteva milioane de euro de la comunitatea de afaceri din Brașov să finanțezi un astfel de obiectiv. După campania electorală, comunitatea de afaceri nu mai este interesată de aeroport??

Păi să fim serioși: cine beneficiază de aeroport, când va fi gata? Brașoveanul de rând? Nu, cei care dețin afaceri în Brașov. Și nu este vorba doar de afacerile din turism și faptul că pot pleca/primi (în) delegații, ci transportul de marfă – cargo. Asta ca să nu mai spun că punerea în funcțiune a aeroportului dezvoltă conex multe alte afaceri în zonă – logistică (depozite), taximetrie, transport, alimentație publică, comerț etc.

O altă durere a CCI Brașov este faptul că, de fapt, ea nu reprezintă mare lucru pentru comunitatea de afaceri din Brașov. Este vorba de aritmetică: câte firme sunt membre al CCI Brașov din total societăți înregistrate??? Mai mult, câte firme cu adevărat puternice sunt membre în CCI Brașov? Iar cu o floare nu se face primăvară, cum e cazul Ina Schaeffler sau grupul de firme Sergiana.

Poate noul președinte al CCI Brașov, Silviu Costea, înțelege că rolul acestui ONG este cu totul altul, nu organizarea de cursuri și alte mărunțișțuri de-astea.

Și ca să punem punct, deocamdată, acestui subiect, iată ce transmitea comunității de afaceri din Brașov în urmă cu câteva zile, prin intermediul presei, mai-marii ONG-ului. (click pe poza de mai jos!). Ce dracu de mesaj vrei sa transmiți oamenilor de afaceri cu informații din 2012? Dacă nu sunt în stare să facă analize economice, să facă predicții, să cheme specialiști de la Direcția de Statistică, mai bine o cheamă pe mama Omida. Aruncă aia câțiva bobi, aruncă niște tâmpenii pe piață, râde toată lumea, după își vede fiecare de treabă…

camera de comert