Autostrada Sibiu – Făgăraş (A13) înregistrează un stadiu fizic de execuţie de 17,19% pe Tronsonul 1 (Boiţa – Avrig), cu o lungime de 14,2 km, în timp ce pe Tronsonul 2 (Avrig – Arpaşu de Jos), în lungime de 19,92 km, s-a ajuns la un stadiu de aproximativ 40%, a anunţat, marţi, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Progres bun al constructorului turc Makyol pe şantierele tronsoanelor 1 şi 2 de pe Autostrada Sibiu – Făgăraş
Contractele pentru cele două tronsoane au o valoare însumată de 3,43 miliarde lei (fără TVA) şi au fost atribuite constructorului turc Makyol, care a mobilizat circa 800 de muncitori pe şantier şi a adus în jur de 400 de utilaje,
„Autostrada Sibiu – Făgăraș (A13): progres bun al constructorului turc Makyol pe șantierele tronsoanelor 1 și 2!
Tronsonul 1 (Boița – Avrig), în lungime de 14,2 km, are un stadiu fizic de 17,19%. Pe acest lot sunt mobilizați 595 de muncitori și 241 de utilaje, care execută în principal lucrări la terasamente (excavații, umpluturi, decopertări).
Pe traseul acestui tronson se construiește și Nodul rutier dintre A13 (Sibiu – Făgăraș), Autostrada A1 Pitești – Sibiu și DN7 (în zona Boița)”, arată Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

Autostrada Sibiu – Făgăraș: Tronsonul 2 Avrig–Arpașu de Jos a ajuns la 40%
Pe tronsonul 2, Avrig-Arpașu de Jos, în lungime de 19,92 kilometri, lucrările au ajuns la aproximativ 40%.
Constructorul execută lucrări la partea de drum, inclusiv decaparea terenului vegetal, umpluturi și consolidări, dar și la structuri, unde se realizează radiere, elevații și rigle. Pe acest tronson sunt mobilizați 211 muncitori și 168 de utilaje.
„Tronsonul 2 (Avrig – Arpașu de Jos), în lungime de 19,92 km, a ajuns la un stadiu de aproximativ 40%. Se lucrează în special la partea de drum (decapare teren vegetal, umpluturi, consolidări) și la structuri (radiere, elevații, rigle), resursele fiind distribuite în funcție de fronturile de lucru active.
În șantier sunt mobilizați 211 muncitori și 168 de utilaje.
Contractele pentru tronsoanele 1 și 2 au o valoare însumată de 3,43 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027”, a explicat Cristian Pistol.

Autostrada Sibiu – Făgăraș, gata în 2028
Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș va asigura o legătură rutieră rapidă și modernă între Sibiu și Brașov, pentru transportul de persoane și de mărfuri în centrul Transilvaniei.
Această nouă autostradă, în lungime totală de 68 km, trebuie să fie finalizată în anul 2028.
Video AICI.
